ARHIVA B365

Trotuarul de la Piaţa Unirii, distrus în mai puţin de doi ani de la finalizarea lucrărilor. FOTO

O investiţie de 2,5 milioane de lei, făcută de Primăria Capitalei, se duce, uşor, pe Apa Sâmbetei. Deşi nu au trecut nici doi ani de la finalizarea lucrărilor, trotuarul de la Piaţa Unirii arată jalnic, iar degradarea e tot mai evidentă, de la o zi la alta.

În mai puţin de doi ani de la amenajarea trotuarelor de la Piaţa Unirii, zona arată jalnic. Dalele pavajului s-au spart, iar jardinierele, amplasate la începutul anului trecut, deşi trebuiau să se evidenţieze prin coloritul florilor, zac acum răsturnate, pline de gunoi şi de iarbă uscată. Nici băncile din piatră albă nu au scăpat de mizerie şi de pasionaţii de graffiti, care, deşi lipsiţi de talent, nu s-au putut abţine să nu-şi lase amprentele pe aceste obiecte de mobilier urban atunci când au trecut prin zonă.

Astfel, acum pietonii fac slalom printre dalele sparte şi jardinierele degradate.

Sursa foto: Facebook Bucureşti Realist

Ca şi cum toate acestea nu ar fi fost de ajuns, traficul pietonal, extrem de aglomerat, este îngreunat şi de lucrările la pasajul pietonal construit de reprezentanţii Unirea Shopping Center. Lucrările la acest pasaj evoluează cu paşi de melc, deşi ar fi trebuit să fie gata în luna iunie, în contextul în care oficialii magazinului au anunţat că durata estimată a lucrărilor este de cinci luni, iar lucrările au fost începute în ianuarie.

Lucrările la trotuarul de la Piaţa Unirii au început în noiembrie 2012 şi au fost finalizate în luna ianuarie a anului trecut, când au fost aduse şi jardinierele.

Pentru reamenajarea trotuarului din Piața Unirii Primăria Capitalei a plătit 2,5 milioane de lei (peste 500.000 de euro). Lucrările au fost executate de firma Euroconstruct ’98, una din firmele preferate ale Primăriei Capitalei, despre care presa a scris în mai multe rânduri că a fost favorizată pentru obținerea unor contracte oneroase pe bani publici. Firma este deţinută de către „regii asfaltului” Dan Besciu şi Sorin Vulpescu, patroni ai restaurantului Golden Blitz. În afară de „amenajarea” trotuarelor din Piața Unirii, Primăria Capitalei a mai contractat firma Euroconstruct pentru reabilitarea Bulevardului Liviu Rebreanu, execuţia lucrărilor la pasajul pietonal de la Piața Romană, pistele de bicicliști distruse, înlocuirea de borduri și alte lucrări de reparații pentru diverse străzi.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button