Cu toate că Robert Negoiță se laudă că are îl grijă cel mai verde Sector al Capitalei, pe care îl compară des cu o adevărată pădure, pe pagina de Facebook „Mizeria din Sectorul 3” au apărut fotografii în care poate fi observată o bucată din Parcul Titănel ce a fost transformată în trotuar, iar copacii au fost „îngrădiți” de pavele. Pietonii trebuie să facă slalom printre ei ca să circule pe aici.
În Sectorul 3 există trotuarul „cursă cu obstacole”, unde pietonii trebuie să evite copacii din mijlocul drumului. Se pare că acest drum ar fi făcut parte până recent din Parcul Titănel, însă Primăria ar fi decis să pună pavele și să facă un trotuar, micșorând astfel spațiul verde.
După cum explică un membru al comunității „Mizeria din Sectorul 3”, în zona respectivă, în jur de 500 de metri pătrați au fost transformați din spațiu verde (parc) în trotuar. Din pricina pavelelor ce îi sufocă, cel mai probabil respectivii arbori se vor usca și mai apoi vor fi tăiați de administrația publică, deoarece vor deveni un pericol pentru oameni.
Până atunci, bucureștenii fac slalom printre ei. Iată mesajul și imaginea transmise pe rețelele sociale:
Robert Negoiță ne vorbește despre conceptul de “pădure în sectorul 3”.
Realitatea – pădurea a fost mutată din parc între pavele, adică betoane. Ce vedeți aici e ceva ce ar trebui să se lase cu dosar penal pentru niște funcționari din primărie. Inclusiv din poliția locală, polițiști care sunt orbi și surzi la sesizările cetățenilor.
Aici parcul a fost transformat pe o lățime de 2 metri și o lungime de cca 250 de metri în trotuar pavelat. Sunt minim 500 de metri pătrați de verdeață transformați ilegal din parc în beton.
Fotografia este făcută pe Strada Burdujeni din Sectorul 3 al Bucureștiului.
Cu toate că nu este pentru prima dată când pavele au „înghițit” copacii din Sectorul 3, primarul Negoiță continuă să le transmită oamenilor că acest sector este cel mai verde din București. Astăzi, 7 octombrie 2024, edilul a făcut un nou live pe pagina sa de Facebook în care le prezintă oamenilor pepiniera.
Robert Negoiță a transmis că în curând vremea va fi perfectă pentru a planta copăceii crescuți aici:
Bună ziua! A trecut vara, deja s-a răcorit, a venit toamna, așteptăm în câteva săptămâni vor cădea frunzele, tocmai bine pentru perioada de transplantare, când ies copacii din vegetație și putem să transplantăm. Iar ce avem aici în pepinieră e o bo-gă-ție. Plin de copaci, avem aproximativ 100.000 de copaci pe care i-am crescut și îi creștem în continuare, care așteaptă să fie plantați, să fie transplantați în oraș. Discutăm aici de platani, de mesteceni, plopi… Și, când zicem plopi, nu e plopul acela care face puf, alergie și arată tău, ci vorbim de plopul canadian care arată aproximativ ca și platanul și are o rată de creștere foarte bună.
Sectorul 3, asta ne-am propus, să-l facem o pădure. Cea mai verde zonă urbană din România. Vă spun că una dintre cele mai verzi zone urbane din lume. Am călătorit mult și pot să spun chestiunea asta. Sectorul 3 este sectorul verde, e o pădure.
Declarația primarului și imaginile de mai sus se află într-o contradicție totală, pe de-o parte acesta spunând că vrea cât mai multă vegetație, iar pe de alta permițând ca arborii să fie sugrumați de pavele și micșorând parcul.