Trosneau falcile, mai tare decat gerul

„Am chef de ceva pantagruelic, rustic, fara sanse de comparatie.”
„Mai pe romaneste.”
„Hai sa ne bâhlim prin toate slehanurile!”
Nu cautati prin dictionare,expresia nu exista.”A te bâhli prin toate slehanurile”=a sta prin crasma pana tarziu in noapte si a pune maselele la treaba, intr-un mod stahanovist, cu depasire de saturatie alimentara, dupa obiceiul cazacesc, cu pretentii de plan socialist ultradepasit, udat din belsug cu oaresce licori cu aspect de cerneala, pana simti ca mestecatoarea limba si duodenul intra in revolta spontana si prelungita asteptand o binecuvantata pantecaraie care sa le elibereze din lanturi. Silabisim cum scrie „La Mama” si dupa ce hotaram ca aratam in conformitate cu locul,ca avem si putinta si vointa,intram.Atmosfera imbietoare de bun si bine, cu bun gust, un cuib in care sa-ti pui poftele sa se zbenguie si pe urma sa le lasi cu un sut, ca intorcandu-te, sa le regasesti si s-o iei de la capat. Intortochiat dar clar pe alocuri.
Intrebarea-capcana „Aveti fasole cu ciolan??” e intampinata cu amabilitate de genul:”Atat puteti?” .”Puteti sa ne uimiti?Avem pofte insatiabile de fasole ROMANEASCA. Putem sa deschidem tot cu fasole?”
Si-a inceput. A venit aburinda,ciorba cu afumatura, dreasa cu felurite zamarci inmiresmate, cu ceva tarhon si tainuite bucatareli si unde pluteau legumele facand front comun cu bucatile de carne care se certau cu zeama, ca n-aveau loc unele de altele. Si imprumutase si din culoarea imprejurului din lemn de cires fiert. Amicu’ zice ca el nu poate altfel, si comanda un rand de chiperi otetiti de se topeau atinsi de ciorba, sfaraind ca in acid. Si incepuram sa hapaim, cand nu se uita nimeni iar cand se uita, faceam pauze de rasuflare, mestecand in lava aia fierbinte, unde se urcau regimente de boabe impinse de buturi afumate ca la manastire, si indesata de paine neagra, pufuloasa da’ cu coaja tare.
Pe urma…..a venit arma de distrugere in masa. Mai serveste lumea fasole cu bobu’ mare si ciolan da’ „mamistii” n-au masura. Sunt un bastion al romanismului culinar. Era acolo, feciori si frati mancai, fasole de parca se sparsese cazanul si se prelingea si de pe muntele ala de ciolan care era pur si simplu o bataie de joc la adresa limitelor mele, mai ales ca se desfacea carnea in halca mustinda de pe osul ala de brontozaur rosietic. Au trosnit, doua ceasuri, falcile, mai tare ca gerul. Si-am spalat totul cu licoare rubinie, seaca si multa si l-am injurat vartos pe ala de ne vanduse curelele la pantaloni, ca n-au rezistat saracile.
Modern si rustic, servire occidentala, aplicata pe burdihanul romanesc, boala sigura de lacomie si cazna mare pe maruntaie. Si ca sa se „stranga in brate tot ce s-a mancat si s-a baut”, am stropsit niste papanasi in smantana groasa si dulceata de zmeura culeasa tarziu,ca sa se lase zaharu’ in ea.
„La Mama” ii zice locului, pe undeva pe langa Piata Muncii, cautati-l singuri, ca noi ne aflam in mare dificultate, lucru normal, dupa ce am inghitit jumatate din recolta noastra actuala, de boabe mari si multe.