Tribunalul Bucureşti a anulat autorizaţia de construire a parcului de distracţii Aqua Parc din Tineretului

de:
09 iul. 2012
0 Afișari
Tribunalul Bucureşti a anulat autorizaţia de construire a parcului de distracţii Aqua Parc din Tineretului

Tribunalul Bucureşti a anulat Planul Urbanistic de Detaliu şi autorizaţia de construire pentru proiectul Aqua Parc din Parcul Tineretului, la cererea Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul. Sentinţa a fost pronunţată pe 4 iulie, în dosarul 60754/3/2012.

Sentinţa poate fi, însă, atacată cu recurs, la Curtea de Apel Bucureşti.

Potrivit Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul, proiectul Aqua Parc ar fi presupus ocuparea a peste 60% din terenul de 53.000 metri pătraţi din Parcul Tineretului cu restaurante, piscine şi parcări.

”Asociaţia Salvaţi Bucureştiul nu se opune construirii de aqua parc-uri, însă consideră nocivă amplasarea acestora în parcuri existente prin defrişarea vegetaţiei”, anunţă ONG-ul, într-un comunicat de presă remis B365.ro.

Terenul din Parcul Tineretului aparţine Municipiului Bucuresti. Printr-un parteneriat public – privat, încheiat în 29 aprilie 2009, Administratia Lacuri, Parcuri şi Agrement (ALPAB), din cadrul Primăriei Capitalei, se asocia cu firma Blue Ciel pentru construirea aqua parc-ului. Potrivit Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul, contractul semnat de cele două părţi este ilegal, întrucât orice decizie care implică terenurile municipalităţii trebuie luată de Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

Prin Hotărârea Consiliului Local al Sectorului 4 nr. 78/31.08.2009 s-a aprobat Planul Urbanistic de Detaliu, iar pe 8 martie 2011, edilul Sectorului 4 a emis autorizaţia de construire.

”Planul Urbanistic de Detaliu şi autorizaţia de construire sunt ilegale din mai multe motive, în primul rând pentru că schimbă destinaţia spaţiului verde prin construirea de restaurante sau parcări, dar şi pentru că acordul de mediu s-a emis cu condiţia obţinerii avizului de defrişare, aviz pe care beneficiarul nu l-a obţinut până în acest moment”, mai anunţă Asociaţia Salvaţi Bucureştiul.

Planul Urbanistic de Detaliu şi autorizaţia de construire au fost suspendate pe 15 iulie 2011 de Tribunalul Bucuresti în dosarul 33719/3/2011, la cererea Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul. Sentinţa a fost confirmata de Curtea de Apel Bucureşti, care a respins recursul pe 3 noiembrie 2011. Suspendarea operează până la judecarea, de către Curtea de Apel Bucureşti, a recursului în dosarul 60754/3/2012 de anulare a celor două acte, potrivit ONG-ului.

Cookies