Trenurile de metrou pentru Magistrala 5, asemănătoare cu cele din Sidney. Când vor fi puse în funcțiune

02 dec. 2020
124 Afișari
Trenurile de metrou pentru Magistrala 5, asemănătoare cu cele din Sidney. Când vor fi puse în funcțiune

Trenuri Metropolis, produse de Alstom, vor fi asemănătoare celor din Sidney. Acestea vor circula şi pe magistrala 5 de metrou din Bucureşti, prima garnitură urmând a fi livrată în mai puţin de 30 de luni de la semnarea contractului. Anunțul a fost făcut de directorul general al Alstom pentru România, Bulgaria şi Republica Moldova, Gabriel Stanciu, într-un interviu Agerpres.

Alstom a câştigat un contract scos la licitaţie de Metrorex, în valoare de peste 100 de milioane de euro, cu posibilitatea de extindere până la valoarea totală de 240 milioane de euro. Contractul are ca obiect livrarea iniţială a 13 trenuri, însă poate fi extins cu 17 trenuri, ceea ce ar însemna 240 milioane de euro. Anunţul privind câştigarea licitaţiei a fost făcut în octombrie, însă contractul cu Metrorex nu a fost încă semnat.

Potrivit lui Gabriel Stanciu, trenurile vor avea o configuraţie specifică, personalizată pentru metroul din Bucureşti, respectiv caroserie din oţel inoxidabil, 114 metri lungime şi 3 metri lăţime, asigurând o capacitate totală de 1.200 de pasageri/ tren.

AGERPRES: După un an şi jumătate de la lansarea licitaţiei, acum ştim că trenurile pentru Magistrala 5 vor fi produse de Alstom. Când vom putea circula cu ele?

Gabriel Stanciu: Acesta este primul contract pentru trenuri, pentru material rulant, al Alstom în România. Este o premieră importantă pentru noi. Alstom e un gigant mondial în producţia de trenuri de toate tipurile şi foarte multe ţări le folosesc de mulţi ani, iar la noi nu au circulat deloc, în tot acest timp. Peste 10 milioane de oameni sunt transportaţi zilnic cu trenuri Metropolis în toată lumea. Trenuri de metrou de la Alstom circulă în alte 25 de oraşe, între care Amsterdam, Dubai, Lausanne, Londra, New York, Paris, Sydney – ca să menţionez doar câteva, în ordine alfabetică. Prin acest contract le va avea şi Bucureştiul, deci suntem într-o companie selectă!

AGERPRES De ce durează atât de mult să înceapă să circule? Noi am vrea să le avem imediat, dacă se poate…

Gabriel Stanciu: Mă bucur că m-aţi întrebat, ca să clarificăm câteva lucruri care sunt prea puţin cunoscute. Producţia de material rulant are nişte etape foarte clare, care nu se pot nici ignora, nici comprima. În primul rând, nimeni nu produce trenuri pe stoc. Nu te duci la magazin, vezi un tren pe raft şi zici „vreau şi eu 10 exact aşa, vă rog”. În toată lumea, trenurile se fac la comandă, conform unor cerinţe clare care trebuie întâi confirmate cu clientul în cele mai mici detalii, apoi se face proiectarea astfel încât toate aceste cerinţe să fie integrate în viitorul tren. În al doilea rând, un tren nu poate intra în circulaţie fără să fie testat temeinic şi omologat pentru piaţa respectivă. Testele respective sunt foarte importante, ele sunt gândite pentru a asigura o circulaţie în deplină siguranţă, o compatibilitate totală cu infrastructura pe care circulă, indiferent de cât de mult utilizate sunt trenuri similare în alte reţele. Omologarea are nişte cerinţe şi etape standard. Toate aceste demersuri – care sunt, în sine, separate de etapa propriu-zisă de producţie – sunt esenţiale şi durează. Referitor la achiziţia de piese în vederea producţiei trenului, furnizori specializaţi sunt puţini, comenzile de aprovizionare nu pot fi lansate decât după încheierea fazei de design, iar componentele critice ale trenului care au impact direct în siguranţa de operare au termene de livrare mari, în funcţie de gradul de încărcare al furnizorului. De exemplu, roţile se pot furniza în 10-12 luni, iar rulmenţii de osie pot ajunge şi la 14 luni.

Când vor fi livrate noile trenuri

AGERPRES: La ce perioadă de timp vor fi livrate garniturile?

Gabriel Stanciu: Prima garnitură este prevăzut a fi livrată în mai puţin de 30 de luni de la semnarea contractului. După ce procedurile de testare şi omologare vor avea un rezultat satisfăcător, celelalte unităţi vor fi livrate imediat după această validare.

AGERPRES: Cum vor arăta viitoarele trenuri de metrou care se vor regăsi pe magistralele din Bucureşti?

Gabriel Stanciu: Aceste trenuri vor circula pe recent inaugurata Magistrală 5. Conform cerinţelor beneficiarului, trenurile au o configuraţie specifică, personalizată pentru metroul din Bucureşti: caroserie din oţel inoxidabil, 114 metri lungime şi 3 metri lăţime, asigurând o capacitate totală de 1.200 de pasageri/ tren. Fiecare tren cu 6 vagoane are 216 locuri într-o dispunere longitudinală şi asigură două zone speciale de acces destinate pasagerilor cu dizabilităţi. Configuraţia finală, culorile şi finisajele vor fi complet personalizate în conformitate cu cerinţele clientului, în etapa de proiectare.

AGERPRES Să revenim la trenurile de metrou ce vor fi produse de Alstom. Care este caracteristica principală a acestor trenuri Metropolis?

Gabriel Stanciu: În primul rând este o gamă foarte versatilă, poate să răspundă la orice cerinţe din partea clienţilor, în al doilea rând punem mult accent pe experienţa pasagerilor, pe confortul şi siguranţa lor. Lansată în 1998, gama de trenuri de metrou Metropolis poate avea un design diferit, atât la exterior, cât şi la interior, mulţumită unei echipe de proiectanţi a căror misiune este de a alege designul, configuraţiile, forma şi amenajările de interior optime pentru un anumit oraş. Acest lucru îl facem în etapa de proiectare detaliată. Aceste trenuri pot avea carcasa din oţel inoxidabil sau din aluminiu, pot avea de la două la şase vagoane, o capacitate de la 400 de pasageri la peste 2.000 per garnitură, cu sau fără mecanic, cu lăţimi între 2,7 metri şi 3,2 metri, cu scaune dispuse longitudinal, transversal sau combinat, de la un ecartament de 1,435 la unul de 1,600.

Cookies