Trenul regal a revenit în Gara de Nord. Până când poate fi vizitat

de:
08 apr. 2014
3 afișări
Trenul regal a revenit în Gara de Nord. Până când poate fi vizitat

Pe vremea regelui Carol al II-lea cele mai rapide trenuri parcurgeau in sub 135 de minute cei 120 km dintre Bucuresti si Sinaia. Astazi cele mai iuti trenuri fac sub 90 de minute, insa niciunul nu se apropie de luxul din trenul regal. Anul acesta trenul regal are si o locomotiva de pe vremea monarhiei, una cu aburi produsa in 1936 la fabrica din Resita care incepuse productia de locomotive inca dinaintea anului 1880, pe vremea austriecilor, iar in perioada Romaniei Mari asigura aproape in totalitate nevoile retelei interne. Interiorul locomotivei este auster, dominat de robineti, cazan si angrenajele specifice „pufaitoarelor” care au dominat caile ferate romane intre 1870 si 1960, scrie hotnews.ro. 

Trenul regal avea 12 vagoane in momentul cand Regele Mihai a calatorit pana la granita de vest la inceput de 1948 cand a fost silit sa abdice Acum pot fi vizitate are cinci vagoane, dintre care cel mai interesant este vagonul – sufragerie unde masa mare este din lemn de nuc si trandafiri, iar scaunele sunt imbracate in piele de cordoba. La lampi s-a folosit sticla de Murano si cristal de Boemia, pe pereti sunt tablouri cu figuri importante din Casa Regala a Romaniei, dar si un tablou cu harta Romaniei mari.

Celelalte vagoane sunt de dormit, insa nu unele banale. E dominanta culoarea visinie, traditionala pentru Caile Ferate Romane, insa gasesti si o cada de baie mare, dusuri, oglinzi elegante si paturi confortabile, demne de o vila, nu de un tren. Clantele de la usi si manerele de la geamuri sunt elegante, perdelele sunt si ele mai stilate, iar la capat de vagon se afla un cazan cu lemne pentru incalzire.

Vagoanele au fost construite la Milano in 1928, trenul a fost folosit un deceniu de familia regala pentru calatorii nu doar spre Sinaia, ci si pana la Savarsin, iar dupa al doilea razboi mondial a devenit tren prezidential, in el purtandu-se in 1955 discutiile dintre Gheorghiu-Dej si Hrusciov, pe tema retragerii trupelor sovietice din tara. Tot cu acest tren a fost facuta o calatorie speciala intre Bucuresti si Sinaia cand presedintele SUA, Gerald Ford, l-a vizitat pe Ceausescu in 1975. Acum, trenul apartine Societatii Feroviare de Turism care il inchiriaza companiilor si institutiilor care il solicita.

Trenul poate fi vizitat intre orele 9.30 si 19.00, pana duminica.

Cookies