Comoara ascunsă la Mogoşoaia: trenul de lux al lui Ceauşescu FOTOGALERIE

În total sunt 17 vagoane, cu tot cu dubluri. Paranoia lui Nicolae Ceauşescu a dat mult de lucru “oamenilor muncii” de la Întreprinderea de Vagoane Arad, în anii ’70. Două garnituri de tren identice au ieşit din mâinile celor de-acolo din cele mai bune materiale ale vremii, pentru „cel mai iubit fiu al poporului”. “Trenurile circulau întotdeuna în acelaşi timp, însă în direcţii diferite. Doar Securitatea ştia în care se află Ceauşescu”, spune Valentin Vasilescu, cel care păstoreşte astăzi Remiza Mogoşoaia.

La peste 20 de ani de la ultima călătorie a dictatorului, actuala garnitură prezidenţială se odihneşte într-o hală imensă, bine păzită. Pare nouă datorită celor 10 oameni care se îngrijesc zilnic de ea. De-afară nu diferă cu mult de cele care circulă astăzi pe drumurile de fier ale României.

Înăutru însă, totul se schimbă radical. Confortul şi dotările, care erau standard pentru cuplul dictatorial, fac ca vagoanele de astăzi, mai tinere cu 36 de ani, să pălească: mochete luxoase, lambriuri lucrate manual, grupuri sanitare cu bideuri şi căzi, mătase pe pereţi şi nu în ultimul rând aer condiţionat. În general, toate dotările tehnice menite să anuleze complet ideea unei simple călătorii cu trenul. „Erau singurele din ţară care erau climatizate”, îşi aduce aminte Nicolae Nedelcu, revizor tehnic de vagoane, care ştie pe de rost trenul prezidenţial.

„Lăsând la o parte ce-i înăuntru, şi la ora actuală, ca tehnologie le depăşeşte cu mult pe cele aflate în circulaţie. Are mai multe tipuri de frâne şi circulă legat de vagonul «uzina». Acolo sunt motoare Rolls Royce care alimentează trenul cu energie electrică. Nu are treabă(n.r. – garnitura de tren) cu locomotiva”, adaugă acesta.

Mai mult, vagoanele au fost construite să suporte o viteză de deplasare de 160 km pe oră, în vreme ce cele normale suportau doar 120 pe oră. Trenul, în perioda sa de glorie, avea şi un vagon destinat comunicaţiilor, plin de tehnologia de ultimă oră a Securităţii. Astăzi nu mai există. În schimb, există o cămăruţă în vagonul uzină, cu un perete plin de mufe, unde cei de la Serviciul de Telecomunicaţii Speciale vin şi îşi montează echipamentele atunci când se dă ordin, rar, de la Cotroceni.

„Trenul nu a mai fost mişcat din vara lui 2009”, explică seful remizei. De altfel, după 1989 el a fost folosit doar de câteva ori de foştii preşedinţi. De Ziua Naţionala a României, în 1996, Emil Constantinescu a urcat în trenul prezidenţial pentru a participa la festivităţile de la Alba Iulia. Șapte ani mai târziu a venit rândul lui Ion Iliescu să călătorească cu trenul lui Ceauşescu. Atunci a fost ultima dată când un şef de stat a călătorit oficial cu luxoasă garnitură. „Au mai fost câţiva miniştrii ai transporturilor, inclusiv Traian Băsescu, care au mai mers prin ţară cu el. De când e preşedinte(n.r. -Traian Basescu), nu ne-a solicitat”, mai spune Valentin Vasilescu.

Hotelul pe roţi

Cele 17 vagoane au costat bugetul României milioane de dolari la vremea respectivă. În afară de vagonul prezidenţial, unde nu s-a făcut economie la lux, banii s-au dus şi în vagoane-dormitor cu grup sanitar propriu pentru demnitari de rang înalt, în vagone bucătărie utilate complet, în vagone protocol cu baruri luxoase, vagoane cuşetă pentru presă şi personalul de serviciu şi în cele două sofisticate vagoane uzină.

Astăzi, Trenul lui Ceauşescu este complet funcţional şi poate părăsi, teoretic, Remiza Mogoşoaia în maximum 60 de minute. Totuşi, protocoalele de securitate ale Serviului de Protecţie şi Paza au îngreunat de fiecare dată plecarea. “Înainte de o deplasare oficială, timp de trei zile nu mai are voie nimeni lângă el, fără aprobare «de sus»”, conchide şeful remizei Valentin Vasilescu.