Trendyol deschide în România un centru de distribuție pentru piețele din sud-estul Europei într-un depozit subînchiriat de grupul CCC, al miliardarului polonez Dariusz Miłek. Trendyol este cea mai mare platformă turcă de comerț electronic, controlată de giganticul chinez Alibaba, foarte cunoscută și la noi în țară.
Trendyol a intrat pe piața românească la începutul acestui an și vrea să deschidă în România al doilea său centru logistic din Europa, după cel din Polonia, care să acopere sud-estul Europei, potrivit Profit.ro.
Astfel că a închiriat un depozit cu o suprafață de circa 20.000 de metri pătrați de la compania de servicii externalizate de logistică XPO, care a subînchiriat spațiul excedentar pe care retailerul online Modivo îl avea în parcul WDP Ștefăneștii de Jos din nordul Bucureștiului.
Profit.ro a mai scris că grupul CCC, cel mai mare retailer de încălțăminte din Polonia, și-a extins centrul logistic din parcul WDP Ștefăneștii de Jos până la peste 50.000 de metri pătrați, astfel întâmpinând planurile de expansiune ale retailerilor epantofi.ro și Modivo.
Centrul logistic CCC din România este unul dintre cele mai mari din sectorul retailerilor de modă și acoperă piețele din România, Bulgaria și Grecia.
Reprezentanții Trendyol au decis că vor avea la noi în țară un depozit regional, care va acoperi din punct de vedere logistic țările din sud-estul Europei. Aici vor lucra în jur de 250 de angajați.
Aceștia nu au dorit să comenteze, fiind contactați de Profit.ro, informația legată de închirierea depozitului din WDP Ștefăneștii de Jos.
Parcul logistic din Ștefăneștii de Jos are o suprafață totală de 280.000 de metri pătrați. Printre clienți se numără Metro, LPP, Auchan, Toya, Aggreko, Alcar sau Lecom. Proiectul imobiliar este dezvoltat de compania WDP, al cărui principal acționar este una dintre cele mai bogate familii din Belgia.
Trendyol a fost fondat la Istanbul în anul 2010 și între timp a devenit primul decacorn din Turcia și una dintre cele mai importante platforme de comerț electronic din întreaga lume.