Trei piese de teatru pe care nu aveți voie să le ratați în ianuarie în București

Trei piese de teatru pe care nu aveți voie să le ratați în ianuarie în București
Trei piese de teatru pe care nu aveți voie să le ratați în ianuarie în București

Cabaret, la Odeon

Un nou spectacol „de autor” marca Răzvan Mazilu, care semnează regia, coregrafia și costumele. L-am văzut prin noiembrie, dar n-am apucat să scriu nimic atunci pentru că la prima strigare epuizasem deja superlativele pentru Mazilu (aici și aici), iar în căutarea unei abordări originale și inteligente, am uitat de el. Eu sunt fan declarat al musical-urilor, așa că entuziasmul meu ar trebui ajustat cu un coeficient, un sin de alfa, ceva, mai ales de către cei care nu digeră în mod curent acest gen. Ceea ce nu înseamnă însă nicidecum că dacă vă spun că mi-a plăcut, ar putea fi prost! 🙂 

Trei piese de teatru pe care nu aveți voie să le ratați în ianuarie în București
„Cabaret”, Teatrul Odeon
Trei piese de teatru pe care nu aveți voie să le ratați în ianuarie în București
„Cabaret”, Odeon, regia: Răzvan Mazilu

Revenind la Cabaretul lui Mazilu, i-am apreciat încă o dată curajul de a monta un spectacol pentru care termenul de comparație e foarte la îndemână (Bob Fosse, Liza Minelli, 8 Oscaruri!). Cine nu riscă nu câștigă, veți spune, dar reversul nu e simetric. Cine riscă, s-ar putea să câștige. Mazilu a câștigat. 

Și aici trebuie făcută o mențiune specială. Din nou, avem de-a face cu cazul unui mare creator, în umbra căruia stă un manager de teatru cu viziune. Din nou, Cristian Șofron. Pe care nu foarte mulți au pariat în această postură, dar care peste tot pe unde a trecut a sfințit, cum se spune locul. Chiar dacă el acum nu mai este la cârma Odeonului și nu a apucat să vadă premiera din postura de director, el a fost cel care a dat „bun de tipar” ultimei repetiții generale, înainte ca pandemia să pună între paranteze lumea artistică în general și teatrul în special. 

M-am luat cu vorba și nu v-am spus mai nimic despre spectacol. Dacă la Familia Addams sau la Maria de Buenos Aires personajele ies în evidență și monopolizează admirația pubicului, la Cabaret e mai degrabă un efort de echipă. I-aș remarca doar pe Mihai Smarandache (maestrul de ceremonii) și pe Eduard Trifa (nazistul, îl știți, a fost și Hamlet în versiunea lui Galgoțiu!), dar nu pentru că s-ar detașa de restul trupei, ci doar așa, pentru că mi-au plăcut mie. Spectacolul e rotund, legat, nu-ți lasă ție, spectatorule, nicio clipă de respiro. Vei fi cu sufletul la gură și cu ochii lipiți de scenă pe toată durata reprezentației. Cred că nici dacă s-ar deschide tavanul retractabil de la Odeon (chiar, cum de nu s-or fi gândit?) și ar ploua torențial, lumea n-ar băga de seamă. Sau ar crede că așa e scenografia. 

Ați reținut concluzia, da? Nu aveți voie să ratați acest spectacol. Detalii, program, bilete, aici!

Noaptea lui Helver, la TNB

Primul spectacol în care l-am văzut pe Andrei Huțuleac în afara sferei de influență artistică a lui Victor Ioan Frunză. Și, de ce să nu recunosc, el a fost principalul motiv pentru a vedea piesa. Piesă care, altminteri a fost foarte pe gustul meu, din punct de vedere regizoral sau scenografic. Și care mi-a prilejuit (re)întâlnirea cu o actriță de mare forță și sensibilitate, Amalia Ciolan.

Trei piese de teatru pe care nu aveți voie să le ratați în ianuarie în București
„Noaptea lui Helver”, Teatrul Național București
Trei piese de teatru pe care nu aveți voie să le ratați în ianuarie în București
„Noaptea lui Helver”, TNB

Dar Noaptea lui Helver este despre… Helver. Un personaj complex, imaginat de Ingmar Villqist pentru a spune o poveste știută și spusă de mii de ori până atunci. Dar, după cum se vede, este o poveste fără sfârșit, care poate fi spusă în buclă, la nesfârșit și tot ne va lăsa cu sufletele zgribulite, măcar puțin. Dar „schepsisul” poveștii lui Villqist stă tocmai în fragilitatea personajului principal, pe care și un strănut nelalocul lui, sau o șoaptă prea sonoră, sau un țipăt prea anemic, ar putea să-l golească de toată încărcătura dramatică.

Numai că Andrei Huțuleac este, în caz că nu știați, un actor monumental. Adică mare. Iar un actor mare nu dă greș niciodată! Nici cu Hamlet, nici cu Mozart (Amadeus), nici cu McMurphy (Zbor deasupra unui cuib de cuci), nici cu Profesorul Miroiu (Steaua fără nume). Pe cale de consecință, nici cu Helver! Un recital de două ore și mai bine, susținut de doi actori care, în afara faptului că dialogul curge la foc automat, fără pic de zăbavă, au trebuit să facă și dovada unei pregătiri fizice temeinice, întrucât au avut de făcut flotări, genuflexiuni, târâș pe coate și genunchi, secvențe de „drepți – culcat”, toate astea în timp ce-și spuneau replicile. Un regal actoricesc, o piesă care vă va merge cu siguranță la inimă. 

Detalii, program, bilete, aici!

California Suites, la unteatru

Încă una (cu Huțuleac) și mă duc. De data asta, Andrei în rol de regizor și mașinist. Textul, un clasic american marca Neil Simon, ușurel spre a nu-i da prea tare de furcă regizorului, a fost doar pretextul pentru ca o mână de actori pe cât de frumoși pe atât de nebuni, loviți în repertoriu de pandemie, să ia pe cont propriu un proiect teatral, fie el și de mică amploare. Pentru că unteatru doar îi găzduiește, întreaga producție fiind pe umerii lor. Să faci asta într-o perioadă când habar nu aveai când și pentru câți spectatori vei putea juca, puteți să-i spuneți cum vreți, dar pentru mine sună a nebunie curată.

Am fost printre puținii privilegiați care au vizionat reprezentația cu numărul zero, adică avanpremiera, unui spectacol despre care nu știam absolut nimic, cu excepția distribuției. Titlul cu care era promovat în social media de către cei implicați – Surpriză! De-aia nici n-am scris nimic atunci, pentru că era (încă) o problemă cu birocratică legată de drepturile de autor, și mi s-a părut aiurea să scriu despre „piesa-fără-nume”. Între timp am văzut alte spectacole, am scris alte recomandări, iar „California Suites” a ajuns în tolba cu restanțe.

Pe toți actorii implicați (Nicoleta Hâncu, Corina Moise, Sorin Miron, Alin Florea) îi știți din piesele puse în scenă de Victor Ioan Frunză, ca și pe regizorul Huțuleac și pe realizatoarea costumelor Adriana Miron Presan.  Între timp, din motive care îmi scapă, Alin Florea a fost înlocuit cu Dan Rădulescu, de la Comedie, dar care joacă la rândul lui în câteva piese regizate de V.I.Frunză. Am pus acest disclaimer tocmai pentru a vă avertiza că, în ciuda aparențelor, nu veți vedea o altă producție marca Victor Ioan Frunză, mai mult sau mai puțin reușită. Este altceva, nu știu ce, probabil că dacă aș ști aș fi și eu regizor. Nu știu să vă spun nici dacă este mai bine sau mai rău de cum ar fi făcut-o Maestrul și de fapt nici nu contează. 

Trei piese de teatru pe care nu aveți voie să le ratați în ianuarie în București
„California Suites”, unteatru
Trei piese de teatru pe care nu aveți voie să le ratați în ianuarie în București
„California Suites”, una dintre cele trei piese pe care nu aveți voie să le ratați în ianuarie

Piesa e o „franciză” a unui succes multiplicat pe scene și ecrane din toată lumea, nu prea ai cum să dai greș cu așa ceva. Dincolo de ridicările critice din sprânceană vizavi de regie sau scenografie, de la care vă invit respectuos să vă abțineți, nu veți avea cum să nu remarcați prestația sublimă a actorilor care joacă la nivelul cu care v-au obișnuit în atâtea spectacole, de data asta și cu o poftă nebună care ascunde fără doar și poate o sete de aplauze pe măsură. Nu știu dacă Huțuleac va fi la fel de mare ca regizor precum este ca actor, dar merită să-i dați o șansă. Unde? Asta e simplu, la unteatru. Când? Asta e mai greu de spus acum. Dar dacă urmăriți protagoniștii pe social media și dați din când în când o căutare după „California Suites” pe site-urile care vând bilete, cu siguranță veți reuși!

#cronicardupăureche

Nota N365.ro De fiecare dată după ce-l citim pe Radu, vrem să ne luăm bilete. Nu reușim de fiecare dată să o și facem, dar, când reușim, știm c-am ratat ceva bun când nu ne-a ieșit. Pe unde ne-a mai dus #cronicardupaureche: