Jandarmii din București au depistat trei persoane care aveau asupra lor obiecte interzise în timp ce se deplasau spre zona mitingului din Piața Universității, informează DGJMB. În cazul acestora au fost întocmite acte de sesizare a organelor de urmărire penală.
DGJMB informează, printr-un comunicat, că pe timpul afluirii participanților la adunarea publică din Piața Universității, au fost observate persoane cu bagaje voluminoase, care au fost interceptate de forțele de ordine, potrivit Agerpres.
Jandarmii au depistat trei persoane care aveau asupra lor obiecte interzise, pentru care au fost întocmite trei acte de sesizare a organelor de urmărire penală, după cum urmează:
Totodată, Jandarmeria București reamintește faptul că este interzisă și constituie infracțiune participarea la adunările publice a persoanelor care au asupra lor arme de orice fel, materiale explozive sau incendiare, substanțe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, dispozitive pentru șocuri electrice ori alte obiecte ce pot fi folosite pentru acțiuni violente sau de tulburare a desfășurării normale a acestora.
Totodată, pentru siguranța tuturor, facem apel către organizatori și participanți, dacă observă provocări, altercații sau grupuri agresive, să le evite și să anunțe imediat forțele de ordine din apropiere.
Mii de persoane s-au adunat în Piața Universității la protestul organizat de AUR împotriva deciziei din 6 decembrie 2024 de anulare a alegerilor prezidențiale și, de la ora 15:00, manifestanții au început să se îndrepte spre Piața Victoriei, apoi vor pleca spre Cotroceni.
Te-ar mai putea interesa și: