Trei paturi pentru mari arși au fost aprobate la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni”. Unitatea are astfel o nouă secție

23 mart. 2021
83 afișări
Trei paturi pentru mari arși au fost aprobate la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni”. Unitatea are astfel o nouă secție

Ministerul Sănătății a anunșat că trei paturi pentru mari arși au fost aprobate la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni”

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a aprobat luni înființarea Unității Funcționale pentru Arși din cadrul Spitalului Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni” din București.

Aprobarea vine ca urmare a solicitării unității sanitare de modificare a structurii, în sensul înființării acestei unități pentru mari arși.

Trei paturi pentru mari arși au fost aprobate la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni”

Unitatea Funcțională pentru Arși din cadrul spitalului cuprinde spații pentru tratamentul pacienților cu arsuri, respectiv sală de operații, sală de pansamente, spațiu pentru sterilizare, respectiv sală pentru baie terapeutică a pacienților arși și trei rezerve individuale de terapie intensivă. Toate spațiile respectă acum reglementările Ordinului Ministrului Sănătății (OMS) nr. 476/2017 privind organizarea şi funcţionarea structurilor care acordă asistenţă medicală şi îngrijirea bolnavilor cu arsuri. Spațiile în care au fost investite fonduri de la Primăria Sectorului 4 au fost dotate cu aparatură și instrumentar de ultimă generație achiziționate de Ministerul Sănătății prin acțiunile prioritare AP-ARSURI, în perioada 2019 – 2020.

Cele trei paturi funcționau pentru tratarea pacienților cu arsuri în cadrul secției ATI din Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni”. A fost necesară modificarea structurii unității și alinierea la reglementările normativului în vigoare (OMS 476/2017) în vederea aprobării funcționării acestora pentru tratarea pacienților cu arsuri severe.

Astfel, în prezent, la nivel național există 24 de paturi de adulți pentru mari arși, în spitale din București, Timișoara și Iași, relatează RealitateaPlus.

Cookies