Trei noi pasaje în București, propuse pentru finanțare: Fundeni, Gara Obor și Baicului

04 nov. 2021
2612 Afișari
Trei noi pasaje în București, propuse pentru finanțare: Fundeni, Gara Obor și Baicului

Consiliul Local Sector 2 a adoptat, în şedinţa de joi, în unanimitate, o hotărâre prin care aprobă cereri de finanţare prin programul "Anghel Saligny" în vederea construirii a trei pasaje. „Acestea sunt cereri de finanţare. Nu avem aceşti bani. Fiecare cerere de finanţare va fi analizată separat de către Ministerul Dezvoltării şi, în funcţie de nişte criterii (...), ele vor fi sau nu alese spre finanţare.”, a precizat primarul Sectorului 2 Radu Mihaiu, citat de Agerpres.

În contextul în care sectoarele Capitalei ar putea primi sume maxime de 35 de milioane de lei prin programul „Anghel Saligny”, Consiliul Local al Sectorului 2 a propus construirea a trei pasaje rutiere: şoseaua Fundeni – strada Gherghiţei, bulevardul Ferdinand I – bulevardul Gării Obor – strada Heliade Între Vii și strada Baicului.

Primarul Sectorului 2 Radu Mihaiu a declarat că proiectele propuse urmează să beneficieze şi de alte surse de finanţare, inclusiv fonduri europene. El a precizat că au fost propuse mai multe proiecte, tocmai pentru a avea şanse mai mari de a obţine finanţare.

Vor fi propuse următoarele obiective de investiţii:
– pasaj suprateran şoseaua Fundeni – strada Gherghiţei – aproximativ 159 de milioane de lei, dintre care 136,7 milioane de lei solicitate de la bugetul de stat şi 22,4 milioane de lei din bugetul local;

– pasaj subteran bulevardul Ferdinand I – bulevardul Gării Obor – strada Heliade Între Vii – 345,7 milioane de lei, dintre care 328 de milioane de lei de la bugetul de stat şi 17,6 milioane de lei din bugetul local;

– pasaj suprateran strada Baicului – aproximativ 157 de milioane de lei, dintre care 134,5 milioane de lei de la bugetul de stat şi 22,8 milioane de lei din bugetul local.

„Acestea sunt cereri de finanţare. Nu avem aceşti bani. Fiecare cerere de finanţare va fi analizată separat de către Ministerul Dezvoltării şi, în funcţie de nişte criterii (…), ele vor fi sau nu alese spre finanţare. Nu garantează nimeni că va fi ales unul, două, toate sau niciunul dintre aceste proiecte. Se va urmări însă ca dintre proiectele propuse să rămânem cu finanţare în limita a 35 de milioane de lei. Nu vom primi pe această linie de finanţare mai mult de 35 de milioane, pe niciunul dintre proiecte”, a menţionat primarul Sectorului 2.

Finanțarea ar urma să vină prin criticatul program „Anghel Saligny”

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a admis că USR a criticat programul „Anghel Saligny”, dar a menţionat că partidul său nu a contestat necesitatea finanţărilor pentru investiţii, ci faptul că „felul în care este scris programul permite alocări discreţionare, reguli neclare”.

„Primăria Sectorului 2 va respecta şi va face transparent toate aceste demersuri. (…) USR susţine aplicarea de criterii clare pentru cererile de finanţare, pentru monitorizarea implementării proiectelor. USR susţine în continuare că este nevoie de bani pentru dezvoltare, dar că aceşti bani trebuie să fie cheltuiţi cumpătat şi că trebuie cheltuiţi cu cap”, a spus el, citat de Agerpres.

Referindu-se la cele trei proiecte propuse spre finanţare, Radu Mihaiu a arătat că pasajul suprateran Fundeni – Gherghiţei ar urma să contribuie semnificativ la deblocarea traficului auto din zonă. În ce priveşte pasajul Ferdinand I – bulevardul Gării Obor – strada Heliade Între Vii, Radu Mihaiu a declarat că acesta va permite „o descărcare a viitorului pol de dezvoltare de la Electronicii către zona centrală”.

 

 

Cookies