Trei milioane de euro pentru reabilitarea a zece străzi din Centrul Vechi

de:
04 mai 2011
3 Afișari
Trei milioane de euro pentru reabilitarea a zece străzi din Centrul Vechi

Primul lot din proiectul de Reabilitare a infrastructurii de bază în Centrul Istoric al Bucureştiului – zona pilot A încadrată de Calea Victoriei, Bulevardul I. C. Brătianu, Bulevardul Splaiul Independenţei şi Strada Lipscani cuprinde doar două străzi, respectiv Strada Poştei şi Stavropoleos. Contractul pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de reabilitare a fost atribuit Asocierrii SC APOLODOR GRUP CONSTRUCT SRL-SC S ENGINEERING DESIGN SRL. Primăria Capitalei plăteşte pentru aceste lucrări 2,8 milioane lei (693.000 euro).

Lucrările pentru al doilea lot din proiectul de reabilitare a infrastructurii din Centrul Vechi costă dublu faţă de cele din primul lot. Asta şi pentru că numărul străzilor cuprinse în lot este mai mare. Astfel, costul de reabilitare a străzilor Covaci, Gabroveni, Șelari, Soarelui şi Pasajul Francez este de 5,6 milioane lei (1,3 milioane euro).

În lotul trei sunt cuprinse străzile Căldărari, Șepcari şi Piaţa Sf. Anton. Reabilitarea acestora costă 4,3 milioane lei (un milion euro).

Reabilitarea infrastructurii din centrul Istoric a început din 2006. În 2008 însă, lucrările au fost sistate de firma spaniolă Sedesa Obras y Servicios din pricina unor neînţelegeri apărute cu primăria. La ultimă vizită pe şantierul din Centrul Vechi, primarul general, Sorin Oprescu, a spus că lucrările vor fi terminate în vara acestui an.

Cookies