FIT CITY

Trei implantări de proteză de valvă aortică pe cale minim invazivă, realizate în premieră naţională

Intervenţiile realizate în premieră naţională au fost coordinate de dr. Vlad Iliescu, prof. dr. Șerban Bubenek şi dr. Dan Deleanu. Aceştia au fost însă ajutaţi şi de doctorii Ovidiu Chioncel, Ovidiu Știru, Costin Scarlat, Marin Postu și Adham Hendy. Cei trei pacienți sufereau de stenoză aortică severă și asociau, de asemenea, multiple alte afecțiuni grave, precum insuficiență cardiacă congestivă avansată, insuficiență respiratorie cronică, insuficiență renală sau diabet zaharat, potrivit Agerpres.

Procedura este necesară pacienților care nu pot fi operați pe cord deschis prin proceduri clasice de chirurgie cardiacă atât din cauza suferinței avansate, cât și din cauza bolilor asociate care împreună cresc riscul operator la valori inacceptabile.

Intervențiile au durat câte două ore fiecare, iar evoluția ulterioară a celor trei pacienți a fost excelentă, aceștia urmând a fi externați peste trei zile și nu peste zece zile, cum se procedează după o operație clasică.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button