Trei adolescenți care au violat o colegă în timp ce o amenințau cu briceagul, lăsaţi în libertate

de:
25 aug. 2015
1 Afișari
Trei adolescenți care au violat o colegă în timp ce o amenințau cu briceagul, lăsaţi în libertate

Trei tineri trimişi în judecată de procurorii Parchetului Judecătoriei Vălenii de Munte pentru viol în grup şi producere de materiale pornografice după ce au violat o colegă de liceu se află în libertate, la peste nouă luni de la comiterea faptei. Cei trei adolescenți au fost condamnaţi de magistraţii de la Judecătoria Vălenii de Munte la pedepse constând în „măsura educativă a asistării zilnice”, potrivit Mediafax, citată de realitatea.net. 

Cei trei tineri, Fabian George Brujbeanu, în vârstă de 17 ani, Andrei Răzvan Radu, în vârstă de 17 ani, şi Dumitru Adrian Ion, în vârstă de 15 ani, elevi la Liceul Tehnologic „Romeo Constantinescu” din oraşul Vălenii de Munte, au fost trimişi în judecată în luna decembrie a anului trecut, fiind acuzaţi că au violat o adolescentă, colegă de liceu cu ei.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Parchetului Judecătoriei Vălenii de Munte, în 12 noiembrie 2014, cei trei au violat-o timp de trei ore şi jumătate pe colega lor de liceu. Iniţial, Fabian Brujbeanu a făcut rost de numărul de telefon al fetei, cei doi schimbând câteva mesaje în care băiatul şi-a ascuns identitatea, iar în 12 noiembrie 2014 a invitat-o pe fată să se întâlnească cu el în apropierea autogării din Vălenii de Munte.

„În timpul în care coresponda cu victima prin mesaje, Brujbeanu Fabian le-a spus coinculpaţilor că persoana vătămată a mai întreţinut raporturi sexuale cu alţi băieţi şi le-a dat de înţeles că toţi trei ar putea avea raporturi sexuale cu ea”, se arată în rechizitoriu.

După ce fata s-a întâlnit cu Brujbeanu şi a constatat că băiatul cu care corespondase prin mesaje telefonice este coleg de şcoală dintr-un an mai mare, cei doi au plecat la o plimbare, în urma insistenţelor băiatului, mai scrie în rechizitoriu.

„Au mers împreună, până au ajuns într-un loc izolat, lângă albia râului Teleajen. Când au ajuns şi inculpaţii Radu Andrei şi Ion Adrian, inculpatul Brujbeanu Fabian s-a prefăcut că nu ştie ce caută ei acolo. Presimţind intenţiile celor trei, persoana vătămată a vrut să plece, însă inculpatul Brujbeanu Fabian a luat-o în braţe, rugând-o să rămână. (Victima – n.r.) l-a refuzat încă o dată, moment în care inculpatul Brujbeanu Fabian a scos un briceag, l-a deschis şi i l-a pus victimei la gât, ameninţând-o că dacă nu rămâne o va omorî”, se arată în rechizitoriu.

Procurorii au ajuns la această concluzie chiar în urma declaraţiei celui mai tânăr dintre inculpaţi, Adrian Ion, care a recunoscut fapta.

În timpul violului, unul dintre băieţi a filmat actele sexuale, anchetatorii găsind înregistrări explicite în telefonul acestuia. Mai mult, cel care a pus la cale violul a chemat şi un al patrulea bărbat, însă acesta nu a venit, susţin procurorii.

„În timp ce Radu Andrei o ţinea de picioare, iar Brujbeanu Fabian avea cuţitul la gâtul acesteia, victima a fost forţată să întreţină un act sexual oral cu inculpatul Brujbeanu Fabian. În timpul actului sexual, inculpatul Brujbeanu Fabian şi-a scos telefonul mobil şi a început să vorbească la telefon cu o altă persoană, chemând-o şi pe aceasta să vină şi să întreţină raporturi sexuale cu victima”, se arată în rechizitoriu.

Procurorii au stabilit că cei trei au violat-o pe fată trei ore şi jumătate. După lăsarea întunericului, au lăsat-o să plece, Brujbeanu cerându-i să meargă înainte, să nu fie văzuţi împreună. Ajunsă în autogară, fata s-a întâlnit cu prietenul ei, căruia i-a povestit ce i s-a întâmplat.

În aceeaşi zi, tânăra a reclamat violul şi a obţinut certificat medico-legal care atestă că avea leziuni traumatice pe trunchi, gât şi membre, iar potrivit procurorilor concluziile certificatului medico-legal se coroborează cu declaraţiile victimei, care a povestit cum i-au imobilizat capul şi gâtul pentru a o viola şi cum au presat-o pe trunchi cu genunchii, pentru a o imobiliza.

Doi din cei trei agresori au fost iniţial arestaţi preventiv, însă au fost eliberaţi după două luni şi jumătate, în 3 februarie 2015, printr-o decizie a Judecătoriei Vălenii de Munte, care a înlocuit arestul preventiv cu cel la domiciliu. Pe parcursul cercetării penale, cei doi adolescenţi de 17 ani au susţinut că tânăra a consimţit să aibă relaţii sexuale cu ei, negând orice formă de constrângere asupra sa.

În schimb, colegul lor a recunoscut faptele şi le-a declarat procurorilor că în momentul în care fata nu voia să întreţină acte sexuale era ameninţată cu briceagul spunându-i-se: „Vezi dacă taie, că aşa taie şi gâtul”.

În 8 iunie, după o jumătate de an de proces, Judecătoria Vălenii de Munte i-a condamnat pe cei trei pentru viol.

Conform sentinţei publicate pe portalul instanţelor de judecată, cei doi tineri de 17 ani au fost pedepsiţi cu „măsura educativă a asistării zilnice pe o durată de şase luni”, în timp ce colegul lor mai mic a primit aceeaşi pedeapsă, dar pe o durată de patru luni. În această perioadă, ei nu au voie să ia legătura cu fata sau cu familia acesteia şi trebuie să se prezinte periodic la Serviciul de probaţiune.

De asemenea, cei trei trebuie să plătească fetei daune morale de 25.000 de lei.

Tânăra a contestat sentinţa, primul termen fiind programat pentru 11 septembrie, la Curtea de Apel Ploieşti.

Cookies