Primăria Sectorului 6 are vești bune pentru locuitorii din zona Grozăvești. O alee de 80 de cm prin care bucureștenii se înghesuiau să treacă va fi transformată într-o alee pe care aceștia vor putea circula normal.
Bucureștenii din Sectorul 6 se chinuie de ani de zile să se strecoare prin trecătoarea care leagă Str. George Ranetti de Splaiul Independenței. Acel segment nu măsoară nici mai mult nici mai puțin de 80 de cm. Pentru unele persoane este imposibil să treacă pe acolo.
În acest sens, Primăria Sectorului 6 a transmis că a finalizat evaluarea și a cumpărat cei patru metri necesari pentru transformarea trotuarului respectiv.
PS6 a spus că își dorește ca trecătoarea să devină o alee pe care cetățenii să poată circula normal.
Am finalizat evaluarea, iar astăzi am reușit să cumpăram cei patru metri necesari, pentru a transforma trecătoarea de 80 cm, care face legătura între strada George Ranetti și Splaiul Independenței, într-o alee pe care să putem circula normal.
Marți a fost semnat contractul cu proprietarul terenului din vecinătate, pentru suma de 2.112 euro. Primăria a transmis că vor fi întocmite actele notariale, după care Administrația Domeniului Public și Dezvoltare Urbană (ADPDU) Sector 6 va începe amenajarea.
Lucrările propriu-zise vor fi gata rapid, promite Primăria.
Primăria Sectorului 6 a transmis în luna iulie 2023 că își dorește să mai cumpere 4 metri de teren pentru a lărgi trecătoarea din zona Grozăvești.
Acest lucru a fost aprobat de consilierii generali pe data de 28 iulie 2023.
Atunci, PS6 a spus că își dorește ca lucrarea să fie gata în maxim 3 luni de la aprobare, ceea ce înseamnă că trotuarul ar trebui să fie terminat cel târziu în luna octombrie 2023.
Pentru că vrem să trăim în normalitate, iar voi să fiți respectați, am decis să cumpărăm 4 metri de la proprietarul din vecinătate.
Propunerea primarului Ciprian Ciucu a fost aprobată astăzi de consilierii generali, iar în trei luni sperăm să terminăm acolo deja amenajarea unui trotuar, a declarat PS6 în luna iulie.
Te-ar putea interesa și: