Tratamenele continuă, dar de țânțari nu mai scăpăm. Primăria Capitalei a făcut anunțul: miercuri începe al 8-lea tratament de combatere a țânțarilor și al 5-lea tratament pentru eliminarea larvelor acestora. „Bună” sincronizare...ANM anunță ploi astăzi în București.
Tratamenele continuă, dar de țânțari nu mai scăpăm. Primăria Capitalei începe al 8-lea tratament de combatere a țânțarilor și al 5-lea tratament pentru eliminarea larvelor acestora.
Oare o să scăpăm anul acesta de țânțari? Primăria Municipiului Bucureşti, prin Compania Municipală Eco Igienizare București, începe astăzi, 18 august, cel de-al 8-lea tratament de combatere a țânțarilor și cel de-al 5-lea tratament de eliminare a larvelor de țânțari (larvicidare).
Recomandăm și: Primăria Capitalei a reabilitat doar 10km de rețea primară până acum. Directorul Termoenergetica spune că nu se poate face magie
Toate tratamentele de combatere a țânțarilor adulți se realizează de la periferie spre centrul Capitalei. Acestea se aplică pe spațiile verzi de la stradă, pe spațiile verzi din zonele rezidențiale, în parcurile aflate în subordinea PMB, precum și pe spațiile verzi ale instituțiilor subordonate Primăriei Capitalei (spitalele, cimitirele, căminele de elevi, locuințele sociale, parcările de reședințe, etc.)
Operatorii Companiei Municipale Eco Igienizare București vor folosi 12 utilaje de mare capacitate ultra low volume (ULV) și 6 mașini Dokker, dotate cu atomizoare portabile de tip fogger.
Tratamentul de combatere a țânțarilor se va desfășura în fiecare zi, în intervalul 21:30 – 05:30 și se va aplica în următoarele zone din București:
Pentru combaterea țânțarilor adulți se folosește substanța numită MICROSIN. Insecticidul este avizat de Ministerul Sănătății, prin Comisia Națională de Biocide, pentru utilizarea la exterior, în zone rezidențiale și recreaționale. Substanța nu are efecte adverse asupra organismului uman și a mediului înconjurător. În cazul unui contact direct poate provoca iritații ale căile respiratorii, motiv pentru care tratamentele se desfășoară pe durata nopții.
Tot de miercuri continuă și al 5-lea tratament de larvicidare (eliminarea larvelor țânțarilor). Operatorii CMEIB S.A. vor desfășura activitatea în apropierea malurilor lacurilor sau în zonele cu vegetația dezvoltată în interiorul lacurilor. Dar și în zonele în care apa are o adâncime mică.
Pentru combaterea larvelor de țânțari se va folosi VECTOBAC. Substanța biocidă este aprobată de Ministerul Sănătății și nu afectează fauna și flora de pe malurile lacurilor.
Dacă doriți să faceți sesizări și/ sau reclamații, puteți suna la numărul pus la dispoziție de Compania Municipală Eco Igienizare București 0752.041.898. Sau prin email la dispecerat@cmeib.ro.