Traseul Maratonului Bucureşti, modificat din cauza meciului România – Serbia

de:
08 oct. 2018
0 Afișari
Traseul Maratonului Bucureşti, modificat din cauza meciului România - Serbia

Preşedintele Asociaţiei Bucharest Running Club, Valeria Răcilă van Groningen, a anunţat luni că participanţii la maraton nu vor mai alerga în jurul Arenei Naţionale, precizând însă că a găsit un traseu plat, care să permită stabilirea unui record al cursei, scrie News.ro.

„A trebuit să modificăm traseul maratonului din acest an datorită meciului România-Serbia, care se va disputa de la ora 16.30. Iar spectatorii vor avea acces pe stadion cu două ore înainte. Nu am vrut să riscăm şi a trebuit să modificăm traseul, nu se va mai alerga în jurul stadionului. Dar am găsit distanţa necesară pentru 42 de kilometri, e un traseu plat. Sper să avem şi de această dată nou record de cursă”, a declarat Valeria Răcilă van Groningen, care a precizat că la toate cursele ediţiei a XI-a a Raiffeisen Bank Bucharest Marathon vor particpa 19.000 de alergători.

Competiţia de la Bucureşti, omologată de Federaţia Internaţională de Atletism (IAAF) la categoria Bronze Level, are şanse în viitor să ajungă la nivelul următor, Silver Level: „Maratonul este acum organizat la categoria Bronze Level şi anul acesta vom avea două persoane din cadrul IAAF care vor superviza competiţia. Sperăm să ajungem şi la Silver Level, dar e un pic mai complicat pentru că trebuie să aducem atleţi de elită şi este mai scump.”

Organizatorii pun la dispoziţie competitorilor o aplicaţie, MYLAPS, disponibilă în Google PlayStore, prin intermediul căreia sunt disponibile hărţile curselor în format interactiv şi oferă posibilitatea de a urmări alergătorii în timp real pe parcursul curselor, cu timpii intermediari.

Pentru prima dată în istoria celui mare eveniment de alergare din România, cursele competitive de duminică vor fi transmise în direct, de postul Look Sport.

La ediţia din acest an a Maratonului Internaţional Bucureşti, organziatorii au invitat şi 18 atleţi de elită, 14 la masculin şi 4 la feminin, din Kenya şi Ethiopia. La masculin, Berga Birhanu Bekele, din Ethiopia, are cel mai bun timp la maraton, 2 ore, 9 minute şi 41 de secunde, iar la feminin, cea mai performantă sportivă este Gebremeskel Abeba Tekulu, tot din Ethiopia, cu timpul de 2 ore, 30 de minute şi 18 secunde.

 

Cookies