Staţiile Magistralei 6 de metrou: Tokio – Washington – Paris – Aeroport Otopeni

de:
09 mai 2012
0 afișări
Staţiile Magistralei 6 de metrou: Tokio - Washington - Paris - Aeroport Otopeni

Noua magistrală M6 va pornit din actuala M4 (care porneşte de la Gara de Nord 2 şi ajunge momentan la Parc Bazilescu) după staţia 1 Mai şi va avea o lungime de 14 km şi 12 staţii: Pajura, Expoziţiei, Piaţa Montreal, Gara Băneasa, Aeroportul Băneasa, Tokio, Washington, Paris Otopeni Sud, Otopeni Centru, Otopeni Nord şi Aeroport Otopeni, scrie zf.ro.

Licitaţia proiectului de peste un miliard de euro va fi realizată în luna septembrie a acestui an, construcţia efectivă va demara de anul viitor, iar finalizarea lor este prevăzută pentru 2017-2018.

Lucrările vor fi finanţate din credit extern (garantat de stat) si alocatie de la bugetul de stat. Procedurile de adjudecare vor începe în luna septembrie al acestui an, iar durata lucrărilor va fi de 60 de luni. O parte din costurile de execuţie a lucrărilor pe magistrala 6 de metrou vor fi asigurate din creditul de aproximativ 320 milioane euro pe care Guvernul României l-a luat în urmă cu un an de la Agenţia Japoneză pentru Cooperare Internaţională (JICA). Autorităţile vor trebui să găsească însă şi alte surse de finanţare întrucât costurile totale ale proiectului sunt estimate la un miliard de euro.

Cookies