Transformatorul care a explodat în curtea unui spital de copii din București era nou și în garanție, spune premierul Marcel Ciolacu

26 iul. 2023
215 afișări
Transformatorul care a explodat în curtea unui spital de copii din București era nou și în garanție, spune premierul Marcel Ciolacu
Transformatorul care a explodat în curtea unui spital de copii din București era nou și în garanție, spune premierul Marcel Ciolacu. Sursa imagine: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Premierul Marcel Ciolacu a mers miercuri dimineață în vizită la Spitalul Marie Curie, acolo unde au fost transferați copiii de la Spitalul Robănescu, afectat de incendiu. Însoțit de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, Ciolacu a declarat că transformatorul care a explodat era nou, încă în garanție, fiind instalat în octombrie 2022.

Transformatorul care a explodat în curtea Spitalului Robănescu din București era nou

Marcel Ciolacu a declarat că transformatorul care a explodat a fost echitat de către spital, era nou, în garanție.

Sunt ferm convins că cei abilitați să facă această anchetă vor veni cu lămuririle. Mi-aș dori foarte mult să fie într-o perioadă mai mult decât rezonabilă, a declarat premierul, potrivit HotNews.ro.

Și ministrul Sănătății a declarat că transformatorul care a cauzat incendiul a fost instalat în octombrie 2022 și că era în garanție. Alexandru Rafila spune că responsabilitatea este a distribuitorului, ba chiar mai mult, a transmis că managerul Spitalului Robănescu a sesizat de două ori Enel că nu a avut energie electrică:

Managerul spitalului a sesizat de două ori Enel că nu a avut curent.
Nu personalul spitalului operează transformatorul electric. Transformatorul era instalat de o firmă agreată de distribuitor. (…) Nu Ministerul Sănătății s-a ocupat de achizitia acestui echipament, care era în garantie, fusese instalat în octombrie 2022, potrivit sursei citate.

„Ăsta e sistemul public în acest moment”, spune Ciolacu

Jurnaliștii au ținut să sublinieze că asemenea situații privind instalațiile electrice există în multe spitale din România, iar Marcel Ciolacu a transmis că urmează să fie făcut „un plan de acțiune în privința spitalelor”, iar „în perioada următoare se va investi masiv în sistemul de sănătate”.

Ăsta este sistemul public în acest moment, de aceea avem aproape 5 miliarde de euro pentru investiții.
Chiar o să le analizăm foarte bine zilele acestea şi cele unde nu au pornit procedurile, ca să nu pierdem proiectele, le mutăm de pe PNRR pe BEI, astfel încât tot ceea ce ne-am propus, cele 49 de proiecte să se regăsească fie prin PNRR, fie prin Banca Europeană de Investiții, a mai spus premierul.

În urma incendiului izbucnit la Spitalul Robănescu, 75 de copii au fost transferați la Spitalul Marie Curie, iar 11 copii au fost luați acasă de către aparținători.

Rafila a mai declarat că, în momentul în care va fi adus un alt generator, copiii vor fi transferați înapoi la Centrul de recuperare neuropsihomotorie pentru copii „Dr. Nicolae Robănescu”.

Incendiul a izbucnit marți spre miercuri noapte la un transformator din curtea spitalului. Aproximativ 100 de pacienți. Flăcările au izbucnit după ce transformatorul a explodat și s-au extins la două mașini din apropiere. ISU a precizat că au fost evacuați 110 copii și aparținători.

Te-ar mai putea interesa și: Incendiu puternic în curtea Spitalului Robănescu din București, după ce un transformator a explodat. Peste 100 de copii au fost evacuați și transferați la Spitalul Marie Curie

Cookies