Se întoarce în dezbatere publică tramvaiul care traversează Piața Unirii, între Piața Sf. Vineri și Bd. Regina Maria. Asociația Metrou Ușor anunță că a trimis Primăriei Capitalei propuneri pentru această traversare.
În același timp, amintim că planșeul de beton de la Piața Unirii, construit în anii `30, reprezintă un adevărat pericol. La sfârșitul lunii aprilie, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, anunța că lucrările pentru consolidarea planșeului peste Dâmbovița din Piața Unirii vor începe ori la sfârșitul acestui an, ori în 2024.
La data de 13 iunie, Primăria Capitalei a publicat site-ul oficial, documentele necesare pentru începerea etapei de dezbatere publică a proiectului extinderii rețelei de tramvai prin Piața Unirii. Această etapă se încheie miercuri, 28 iunie. Traseul supus dezbaterii este între Piața Sf. Vineri și actuala buclă de întoarcere de pe Bd. Regina Maria. Conectarea rețelelor de transport public este importantă pentru un transport public mai rapid, mai confortabil, mai sigur și mai atractiv, transmite ONG-ul.
În prezent, în cele 3 terminale din zona Piața Unirii întorc 10 linii de tramvai din cele 22 de linii ale Bucureștiului, reprezentând 45% din rutele de tramvai STB.
După deciziile urbanistice din anii ’80, această ruptură din rețeaua de tramvai a Bucureștiului a fost neglijată, iar călătorii sunt obligați să facă mai multe transbordări între tramvaie și autobuze pentru a putea traversa Piața Unirii. Prin refacerea acestei legături devin posibile trasee de tramvai ce pot străbate întreg orașul, conectând în același timp toate sistemele de transport din cel mai mare hub al orașului – Piața Unirii. Este un proiect de importanță strategică pentru care Asociația „Metrou Ușor” a militat constant în ultimii ani, astfel că salutăm demersurile oficiale și venim în sprijinul autorităților încă din prima etapă, transmite ONG-ul pe Facebook.
Asociația Metrou Ușor a analizat traseul și transmite că vine cu o serie de propuneri punctuale, menite să eficientizeze exploatarea viitoarei linii de tramvai și să minimizeze impactul asupra pieței.
Propunerile și obiectivele pentru care ONG-ul militează constant au ca scop următoarele:
Bucureștenii sunt invitați să participe la dezbatere și să consulte documentația oficială AICI.
Documentul trimis de Asociația Metrou Ușor către Primăria Capitalei poate fi găsit AICI.
La începutul acestui an, Vasile Petrariu, liderul de sindicat al STB, a declarat că ideea introducerii unei linii de tramvai care să străbată Piața Unirii, este una foarte periculoasă, pentru că planșeul dintre suprafață și râul Dâmbovița are deja mari probleme:
Unirea acestor linii, 32 și 21, reprezintă un proiect mai vechi, dar în prezent nu se poate realiza. Specialiștii au constatat că, la ora actuală, dacă linia este trasă prin Piața Unirii, este foarte periculos, pentru că pe dedesubt se află atât planșeul de beton, care este într-o stare de degradare, cât și pasajul și caseta Dâmboviței. Așadar, nu a descoperit această administrație apa caldă, dar proiectul nu este fezabil, a declarat Vasile Petrariu pentru Gândul.