Tramvaiele Astra Imperio vor circula în București începând din acest weekend. Cele 15 tramvaie ies pe traseu de sâmbătă și vor funcționa pe linia de metrou ușor 41.
Noile tramvaie produse de Astra Imperio stau în depouri de luni de zile, deoarece până acum membrii comisie nu le-au făcut recepția.
Ieri, Nicușor Dan a anunțat că, în urma ședinței avute, Comisia de Recepție a evaluat documentele și a decis că tramvaiele livrate de Astra Arad sunt conforme și respectă toate cerințele din caietul de sarcini.
Astfel că, începând de sâmbătă dimineață, cele 15 tramvaie vor circula pe linia de metrou ușor 41.
Practic s-a finalizat recepția pentru capul de serie. Urmează să se finalizeze recepția pentru toate tramvaiele.
După aceasta noi vom solicita numere de înregistrare de la municipalitate și de sâmbătă le vom avea pe traseu începând cu cinci dimineața, a declarat Adrian Criț, directorul STB, pentru Buletin de București.
Directorul STB a anunțat că aceste tramvaie vor avea câte un controlor dedicat, care se va afla în mijlocul de transport în comun de la ora la care iese pe traseu, până când acesta se întoarce la depou.
Acesta măsură a fost luată pentru a se asigura că persoanele care circula cu noile mijloace de transport în comun își achită titlurile de călătorie. Tramvaiele vor avea controlori dedicați pentru un perioadă nedeterminată.
Vom avea în fiecare tramvai câte un angajat care se va ocupa de partea de control cât și de monitorizarea a tot ceea ce se întâmplă pe parcurs. (…) Este o măsura suplimentara, pentru că, din păcate, cu mijlocele de transport în comun circulă și persoanele certate cu legea.
Ne dorim ca cetățenii care utilizează mijlocele de transport în comun să fie cei fideli care își achită titlurile de călătorie, a declarat directorul STB.
De asemenea, pentru aceste tramvaie vor exista vatmani care au fost specializați de către Societate de Transport București. Până la acest moment compania a specializat 67 de vatmani pentru a opera acest model de tramvai.
Tramvaiele românești livrate de către Astra Imperio sunt deja folosite în Cluj-Napoca, Oradea, Arad și Galați. Municipalitatea, a semnat contractul pentru aceste vehicule în anul 2021, iar în total au fost achiziționate 100 de tramvaie.
Suma plătită a fost de circa 170 de milioane de euro, bani obținuți din fonduri europene nerambursabile. Acestea au o serie de dotări pe care le vedem în premieră în transportul public din București. Printre acestea se numără și:
Adrian Criț a anunțat că toate sistemele de care dispun tramvaiele sunt funcționale, inclusiv rețeaua WI-FI. Directorul STB a mai transmis pentru Buletin de București și că planul de livrare al tramvaielor rămâne același, adică 4 vehicule pe lună.