Traian şi Maria Băsescu devin de joi cetăţeni moldoveni

de:
01 nov. 2016
3 Afișari
Traian şi Maria Băsescu devin de joi cetăţeni moldoveni

Fostul președinte se declara dezamăgit că nu a putut vota duminină, în primul tur al prezidențialelor din Moldova, însă spune că va merge la vot în turul al doilea pentru a o susține pe Maia Sandu.

Cererea de obținere a cetățeniei Republicii Moldova a fost depusă de către fostul președinte și de soția sa pe 10 martie. În luna iunie, lor li s-a acordat cetățenia, însă actul a fost contestat de candidatul la prezidențiale Igor Dodon.

Curtea Costituțională de peste Prut i-a dat câștig de cauză lui Traian Băsescu, astfel că fostul președinte poate depune acum jurământul pentru a deveni cetățean moldovean.

Cu acest prilej, Traian Băsescu a declarat, pentru B1TV, că va merge să voteze în turul al doilea al alegerilor prezidențiale.

Nu am votat, pentru că încă nu am depus jurământul pentru că domnul Dodon, acest domn prorus, a atacat la Curtea Constituțională a Republicii Moldova decretul prin care președintele Timofti mi-a acordat titlul de cetățean. Săptămâna trecută a judecat Curtea Constituțională, a respins plângerea acestui Dodon și asta înseamnă că în turul doi voi vota pentru Maia Sandu„, a spus fostul șef al statului.

Băsescu a mai precizat că după calculele sale, candidata proeuropeană va câștiga al doilea tur de scrutin de pe 13 noiembrie.

Aici, pe calcul, eu zic că Maia Sandu este viitorul președinte cu 53%. Rațiunea este simplă: nu au fost tinerii la vot, dar se vor duce în turul doi. Iar eu voi face un apel foarte puternic către cetățenii Republicii Moldova să se ducă la vot. (…) Vreau să se uite la Belarus cât de rău le merge pentru că au rămas atașați de Federația Rusă. Ei trebuie să vadă ce s-a întâmplat cu România după ce s-a desprins de blocul comunist„, a mai spus Băsescu.

După depunerea jurământului, Traian Băsescu și soția sa vor depune actele pentru a-și perfecta pașapoartele moldovenești.

Pentru a primi mai repede actele și pentru a putea vota la prezidențiale, fostul președinte poate merge la Chișinău – unde documentele se eliberează în câteva ore.

Cookies