Traian Berbeceanu se apără după relaxarea măsurilor din București: Puteau să ne acţioneze în instanţă

25 ian. 2021
71 Afișari
Traian Berbeceanu se apără după relaxarea măsurilor din București: Puteau să ne acţioneze în instanţă

Prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, a declarat că, în cazul în care nu se relaxau restricţiile în Bucureşti, riscul era ca operatorii din HORECA, cei licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc şi organizatorii de spectacole să intenteze procese în instanţă.

Traian Berbeceanu spune că în cazul în care nu relaxau măsurile, operatorii vizați puteau să dea Prefectura în judecată.

Ce spune Traian Berbeceanu după relaxarea măsurilor

„Noi nu am avut opţiunea de a nu pune în aplicare prevederile aflate în vigoare în Anexa 3 din HG, pentru că, în caz contrar, riscam ca operatorii din HORECA, ştiu eu, operatorii licenţiaţi din domeniul jocurilor de noroc, chiar şi organizatorii de spectacole, teatre puteau să ne acţioneze în instanţă, să ceară daune foarte mari şi să câştige procesele în mod firesc, datorită reglementărilor legale la care am făcut referire, să le câştige în termene foarte scurte”, a spus Berbeceanu, la RFI.

Prefectul, îngrijorat de evoluţia situaţiei pandemice

„În realitate şi noi suntem foarte îngrijoraţi de evoluţia situaţiei pandemice. Chiar am discutat cu domnul ministru (Vlad Voiculescu – n.r.) anterior zilei de vineri, când am fost nevoiţi să convocăm şedinţa Comitetului Municipal, am împărtăşit îngrijorarea domniei sale, dar i-am explicat în mod foarte clar şi franc şi categoric că noi, ca structură administrativă, suntem obligaţi să punem în executare prevederile legale ale Hotărârii de Guvern, pe care, ce să vedeţi, cu zece zile înainte a emis-o Guvernul, cu zece zile înainte de şedinţa noastră de consiliu.

Acea Hotărâre de Guvern îl are printre co-autori pe Ministerul Sănătăţii şi a fost semnată chiar de ministrul Sănătăţii. I-am explicat că, pentru a nu pune în executare aceste măsuri de relaxare parţială, avem nevoie de un nou act normativ, iar Ministerul Sănătăţii putea să intervină din timp pentru modificarea condiţiilor de relaxare a anumitor activităţi economice”, a declarat Berbeceanu.

Potrivit acestuia, CMBSU a decis ca măsurile de relaxare parţială decise vineri să intre în vigoare de luni pentru a urmări evoluţia situaţiei pandemice la nivelul Bucureştiului, relaxarea restricţiilor fiind condiţionată de rămânerea indicelui COVID-19 la sub 3 la mia de locuitori.

De asemenea, s-a apreciat că toţi operatorii economici care beneficiază de relaxarea parţială au nevoie de două zile în care să-şi amenajeze spaţiile potrivit noilor reglementări şi nu în ultimul rând s-a dorit să se ofere posibilitatea ministrului Sănătăţii să intervină legislativ, dacă consideră că este nevoie.

Întrebat dacă a primit vreo asigurare de la ministrul Sănătăţii că legislaţia va fi modificată, Traian Berbeceanu a răspuns: „Chiar şi în cursul zilei de ieri (duminică n.r.) am discutat cu domnul ministru, am reiterat aspectele respective şi dumnealui a spus că la nivelul ministerului se analizează şi posibilitatea modificărilor la care am făcut vorbire”.

Cookies