ARHIVA B365

Traian Băsescu, despre demisia lui Niţu: E aproape un şantaj, a fost îndepărtat din funcţie

Tiberiu Nițu avea dreptul să fie însoțit pe drum, mai ales că nu a solicitat casă de la RAAPPS în București și făcea naveta pentru a ajunge la serviciu, a declarat fostul președinte Traian Băsescu, potrivit b1.ro.  „După mine, a fost un moment de slăbiciune că și-a dat demisia„, a arătat Băsescu.

Băsescu a mai precizat că nu este deloc un prieten al fostului procuror general, dar în cazul acesta nu poate să nu remarce că nu există nicio acuzație, ci doar o presiune publică inutilă.

Totodată, Băsescu a mai susținut că Nițu ar fi trebuit să rămână în fruntea Parchetului General și să apere această instituție, nu să cedeze unui șantaj și să demisioneze.

Tiberiu Nițu a fost propunerea susținută puternic de Victor Ponta ca o condiție ca să fie de acord cu Laura Codruța Kovesi, ca să fie lucrurile clare. Așa a fost situația atunci. Eu cred că a fost maxim ce puteam să fac. Eu privesc la situația instituțională.

Eu nu am auzit încă o acuzație la adresa lui Nițu. Știe cineva o acuzație? În schimb, o presiune pornită de toate tunurile mediatice știm cu toții că există.

Pe mine Nițu m-a batjocorit după ce mi-am termina mandatul. Nu-i sunt prieten. De câte ori mergea la CSM mai spunea de 80 de dosare penale ale fostului președinte al României. A făcut un joc politic care nu i-a făcut cinste. Nu pot să-l respect foarte mult din acest motiv. Pentru mine Nițu e o pată de grăsime pe un perete, un cineva care a trecut pasager pe la Parchetul General, dar discutăm de instituția Parchetului General. E aproape un șantaj, a fost îndepărtat din funcție. Se poate întâmpla oricui în România anului 2016″, a susținut Băsescu

Procurorul general al României, Tiberiu Nițu, A DEMISIONAT, marți seară, în urma scandalului „coloanelor oficiale”.

Fostul preşedinte a susţinut că, în opinia lui, Niţu era îndreptăţit să circule cu escortă. ”Această funcţie e echivalentă cu funcţia unui ministru. Întâmplător, acest domn, după mine, renunţând în mod ruşinos la această instituţie a întinat-o, deşi trebuia să stea să-o apere din funcţie, nu a cerut o casă de la RAAPPS în Bucureşti, ci făcea naveta Bucureşti-Ploieşti pe DN1. Nu ştiu dacă îmi puteţi spune multe zile în care pe DN1 să nu fie morţi”, a arătat fostul preşedinte.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button