Traian Băsescu s-a întors la București, în vila de protocol din care e evacuat pentru că a fost colaborator al Securității

31 mart. 2022
1327 afișări
Traian Băsescu s-a întors la București, în vila de protocol din care e evacuat pentru că a fost colaborator al Securității
Traian Băsescu s-a întors la București, în vila de protocol din care e evacuat pentru că a fost colaborator al Securității | Sursa foto: Agerpres

Fostul președinte Traian Băsescu s-a întors azi-noapte la București de la Bruxelles, unde a fost internat pentru câteva zile.

A fost văzut când a ajuns la vila e protocol de pe strada Gogol din Bucureşti în care locuiește cu familia și pe care trebuie să o elibereze, după ce instanța supremă a decis, printr-o sentință definitivă, că a fost colaborator al Securității.

Familia Băsescu își face bagajele

În fața casei îl așteptau, azi-noapte, mai mulși reporteri, dar nu a răspuns întrebărilor cu care l-au întâmpinat.

Acum două zile, Traian Băsescu a fost externat din spitalul din Bruxelles în care a fost internat săptămâna trecută din cauza unui infarct, după cum a spus soția sa, Maria Băsescu.

Între timp, familia sa a început să împacheteze, pentru că vila de pe strada Gogol trebuie evacuată curând de familia Băsescu.

Acum trei zile, Traian Băsescu a primit de la RAPPS ordin de evacuare a vilei de protocol de pe strada Gogol în care și-a pierdut de a mai locui după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, definitiv, că a fost colaborator al Securității.

CNSAS: Traian Băsescu a scris note informative pentru Securitate

CNSAS a spus, încă de acum câțiva ani, că Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea, organul represiv de poliție politică al regimului comunist. Potrivit Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Traian Băsescu dat note informative sub numele conspirativ „Petrov”, note care ar fi avut ca efect menținerea în țară a unui coleg de la Marină.

Fost ministrul al Transporturilor, primar general al Capitalei din iunie 2000 până în decembrie 2004 și președinte al României vreme de 10 ani, Traian Băsescu a negat constat că a colaborat cu Securitatea. A argumentat că nu a semnat a semnat un angajament scris. În timpul procesului, Traian Băsescu a spus:

Nu am semnat un angajament în care să-mi fie introdus şi un nume conspirativ. (…) Nu am ştiut că Contrainformaţiile Militare sunt Securitatea. Am crezut că e un serviciu al Ministerului Apărării Naţionale.

După sentința Curții Supreme, Traian Băsescu a pierdut mai multe drepturi dintre cele acordate persoanelor ce au avut calitatea de președinte al țării.

Nu mai poate folosi, gratuit, o locuință de protocol, cu destinaţia de reşedinţă, a pierdut și indemnizația lunară de 75% din salariul Președintelui României, iar mașina și paza oferite de SPP i-au fost retrase din ziua sentinței.

 

Cookies