Traian Băsescu a fost operat de urgență la inimă într-un spital din Paris. Fostul președinte al României, în vârstă de 73 de ani, se recuperează după intervenția suferită.
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, are probleme de sănătate: a fost operat pe cord la Paris. Anunțul a fost făcut de România TV.
Acum, fostul șef al statului se recuperează în spitalul din Paris, după operația la inimă.
Amintim că este al doilea fost președinte al țării ce este internat în spital cu probleme de sănătate. Ion Iliescu încă se află internat la Spitalul Clinic de Urgență al SRI „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, pe secția de terapie intensivă.
Ultima dată, Traian Băsescu a fost văzut, în public, la București, când a fost prezent la ceremonia de învestire a președintelui Nicușor Dan. Părea ca este bine, însă jurnaliștii prezenți la ceremonia din Parlament au observat că fostul președinte avea un tremur vizibil al mâinilor.
În 2024, Băsescu a fost internat la Spitalul Militar din București, pe secția de Boli Infecțioase. Medicii l-au diagnosticat cu gripă. Încă de atunci, cadrele medicale spuneau că fostul șef al statului ar avea și alte probleme de sănătate.
În vârstă de 73 de ani, fostul președinte ar suferi de ateroscleroză, o boală cronică ce presupune întărirea și îngustarea vaselor de sânge ca urmare a depunerilor de grăsimi, dar și hipertensiune. Totodată, încă din anul 2014, pe vremea când era președinte al României, a fost diagnosticat cu emfizem pulmonar, care are ca efect oboseala rapidă, ceea ce scade calitatea vieții.