Traian Băsescu nu scapă de dosarele Flota şi Casa Mihăileanu, potrivit anunțului făcut de șefa DNA

de:
17 dec. 2013
0 Afișari
Traian Băsescu nu scapă de dosarele Flota şi Casa Mihăileanu, potrivit anunțului făcut de șefa DNA

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, marţi, la Adevărul Live, că dosarele „Flota” şi „Casa din Mihăileanu” nu pot fi investigate în acest moment, din cauza imunităţii preşedintelui Traian Băsescu, notează româniatv.net.

„Dosarele vor fi investigate de colegii care le au în lucru, până în acest moment nu se poate efectua urmărirea penală, pentru că există acea imunitate pentru preşedintele României, în dosarul ‘Flota’. Faţă de celelalte persoane s-a dat o soluţie, ea a fost atacată la ICCJ, dacă nu mă înşel, sau la instanţa de judecată şi a fost respinsă, deci a rămas soluţia de netrimitere în judecată definitivă. În momentul în care se va putea lucra datorită faptului că nu mai există acea imunitate prevăzută de lege, sunt convinsă că colegii vor lucra în dosar”, a declarat Kovesi, citată de româniatv.net.

Cookies