Traian Băsescu, interceptat în timp ce discuta cu Sorin Blejnar

de:
20 oct. 2012
0 Afișari
Traian Băsescu, interceptat în timp ce discuta cu Sorin Blejnar

UPDATE: Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) s-a autosesizat în privința interceptărilor dintre Traian Băsescu și Sorin Blejnar. Realitatea TV anunță că Inspecția judiciară din cadrul CSM a demarat o anchetă la DIICOT Brașov, dar și la Tribunalul Brașov, pentru a analiza dacă dacă procurorul a respectat procedura când le-a introdus în dosar și de ce acest dosar nu a fost secretizat.
Totodată, CSM a anunțat că Sorin Blejnar depusese, în 2010, o plângere împotriva procurorului de caz, cu acuzația de hărțuire.

Iată transcrierea primei interceptări din dosarul penal în care apare Traian Basescu.

Femeie: cabinet preşedintele României
Sorin Blejnar: sărut mâna. De la ANAF. Blejnar. Preşedintele ANAF sunt.
Femeie: Bună ziua, domnule Blejnar. Vă rog.
SB: Cu domnul preşedinte aş dori dacă se poate. Sau mai târziu sau când.
F: Rămâneţi pe telefon. Încerc să văd dacă îmi răspunde.
SB: Am înţeles
F: Mulţumesc.

Bărbat: alo
SB: Să trăiţi, domnu preşedinte
Traian Băsescu: Salut Sorine.
SB: V-am trimis o dată pe mail situaţia aia cu constructorii.
TB: Da. Mă, eu am şi făcut o confuzie că era primul în lista datornicilor Tehnologica şi am zis că e o listă cu constructori. Da nu erau numai constructori acolo.
SB: Este, este datornic. Dar a început procedura de executare pe el.
TB: Da
SB: Nu de acuma, e de vreo 2-3 luni
TB: Aha.
SB: El plăteşte, deci ei în general sunt plătitori buni ăştia. Dar tot timpul sunt cu restanţe datorită faptului că încasează de la CANDNR destul de greu.
TB: Da, da.
SB: Şi atunci noi am început să facem o altă procedură. Ne-am dus la CANDNR şi i-am făcut terţ poprit.
TB: Îhî
SB: Dacă o să vă uitaţi acolo pe ce am încasat noi, marea majoritate sunt pe popriri… desigur… adică le tăiem finanţarea, dar îi ţinem aşa, cât de cât sub control
TB: Da, aha
SB: Subiectul doi
TB: Da
SB: Am primit o hârtie de la rompetrol
TB: Da
SB: Vineri seară, mâine, urmează să ne facă o plată de 54 de milioane în contul obligaţiunilor ăla pe care le-am emis noi.
TB: Măi, fiţi atenţi că aici intrăm în altă belea. Cred că e un truc
SB: Ştiu. Asta e opinia mea
TB: Da, e un truc. Da 54 de milioane, exact atât cât statul român să nu mai devină majoritar
SB: Da, aşa este, aşa este. Şi eu am o decizie a consiliului concurenţei din 2005
TB: Da
SB: Care spune că o astfel de ipoteză, ca ei să facă o plată parţială, nu va fi luată în calcul. Am vorbit şi cu Bogdan, cu Chiriţoiu, să îmi dea o hârtie în sensul ăsta. Şi să spună că altfel ar fi fost ajutor de stat, atunci în 2004 şi nu aveam voie
TB: Da
SB: Ca să îi presăm în direcţia să ne plătească tot. Şi eu vreau să le fac acuma o hârtie prin care să le spunem că le mulţumim pt cele 54 de milioane, dar având în vedere toate consideraţiile astea, cu decizia, cu toată istoria cum a fost.
TB: Aha
SB: Le spun că asta este doar o plată parţială şi că le mulţumim şi sperăm, le indicăm conturile şi spunem că până în 30.09.2010 aşteptăm şi celelalte plăţi să ni le plătească. Altfel, şi le bag asta voalată, le spun că altfel ar fi în ajutor de stat şi trebuie să luăm măsurile legale de sancţionare nu mai ştiu ce.
TB: Mă, sfătuieşte cu jurişii, ca să nu ne trezim că spune păi v-am dat 54 de milioane, deci restul vă dăm acţiuni, dar sunteţi minoritari. Că tot jocul lor ăsta a fost să ne dea ceva, să se delisteze, să îşi facă mărire de capital, să spună da, dar nu mai sunteți majoritari.
SB: Mâine este ziua în care noi avem opoziţia la majorarea de capital. Tocmai şi tot mâine este. Nu, jocul lor este ăsta, este evident numai că ştiţi că am încercat cu ministerul justiţiei să modificăm ordonanţa.

Continuarea, pe money.ro

CITEȘTE ȘI: Cum răspunde Președinția la stenogramele apărute în presă

CITEȘTE ȘI: Interceptarea convorbirii telefonice dintre Udrea și Blejnar

Cookies