ARHIVA B365

Traian Băsescu cere remanierea ministrului de Finanțe Darius Vâlcov

„Domnule președinte Iohannis, domnule prim-ministru Ponta, știu că este weekend, dar ministrul de finanțe al României a fost pus sub învinuire pentru presupuse fapte de corupție (nu spun că este vinovat). Vă rog, înțelegeți că orice oră întârziere în remanierea ministrului de Finanțe Vâlcov are efecte grave de credibilitate politică în exterior, pe piețele financiare, dar și pe cursul de schimb. Faceți remanierea domnului Vâlcov înainte de ziua de luni”, a scris Traian Băsescu pe Facebook, conform rtv.net. 

Traian Băsescu adaugă că, dacă era vorba de ministrul de la Cultură, Mediu, Transporturi, Tineret și Sport, se putea aștepta până luni.

Ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, este urmărit penal pentru trafic de influență, infracțiune săvârșită în perioada în care era primar în Slatina. Procurorii DNA susțin că Vâlcov a primit, în perioada 2010-2013, aproximativ 2 milioane de euro de la administratorul unei firme care i-a propus, în prealabil, să-i ofere sprijin în câștigarea unei licitații publice, urmând ca el să-i ofere, la schimb, 20% din valoarea sumelor încasate prin contract.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button