ARHIVA B365

Traian Băsescu a pierdut procesul cu CNCD, după ce a declarat că romii trăiesc din ce fură

Traian Băsescu a pierdut, vineri, procesul cu CNCD, intentat după ce a declarat, în 2010, că mai mulţi romi nomazi trăiesc din ce fură. Şeful statului a fost sancţionat cu 600 lei, în urma acestei declaraţii, potrivit Realitatea TV.

Vineri, la Curtea de Apel Bucureşti s-a judecat procesul lui Traian Băsescu cu CNCD.

Traian Basescu a fost amendat de CNCD după ce a declarat acum 4 ani, la Lubljana, că „romii trăiesc în mod tradiţional din ce fură”. Băsescu a fost amendat în februarie 2014 cu 600 de lei amendă contravenţională.

„Mai avem o problemă care trebuie spusă şi care face dificilă integrarea romilor nomazi – foarte puţini vor să muncească. Mulţi dintre ei, în mod tradiţional, trăiesc din ce fură. Dacă nu vom recunoaşte cinstit şi problemele pe care le are etnia însăşi, şi problemele pe care le avem noi în a cunoaşte etnia, nu vom găsi soluţia problemei”, declara preşedintele României, în noiembrie 2010, citat de antena3.ro.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button