Traian Băsescu a dat aviz pentru urmărirea penală a lui Videanu și Silaghi

de:
08 sept. 2013
0 Afișari
Traian Băsescu a dat aviz pentru urmărirea penală a lui Videanu și Silaghi

Preşedintele Traian Băsescu a transmis duminică ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc, cererea de urmărire penală pentru Adriean Videanu (PDL), fost ministru al Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, și pentru Ovidiu Silaghi, fost ministru al Transporturilor (PNL) pentru a se proceda conform legii, informează mediafax.

Procurorii sunţin că au indicii privind săvârşirea de către Silaghi a infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată în perioada în care acesta a fsot ministru, în Guvernul Ponta I, din mai până în decembrie 2012

Potrivit datelor DNA ar fi pretins şi primit de la omul de afaceri Nelu Iordache 200.000 de euro ca să nu se rezilieze contractele pe care firma sa, Romstrade, le avea cu CNADNR. De altfel, Iordache, care se află din decembrie în arest, este cel care a povestit procurorilor cum s-a întâlnit cu fostul ministru, chiar la acesta acasă, întrevederea fiind aranjată de un fost şef din cadrul DGIPI, Remus Şpan, care conducea divizia de interceptări.

Silaghi admite că s-a întâlnit cu Nelu Iordache, însă spune că discuţiile au avut loc în contextul campaniei electorale. Mai mult, el recunoaşte că îl ştie pe Remus Şpan „de la noi din zonă”. „Sigur m-am întâlnit între două trasee în campania electorală. La mine acasă vin mulţi oameni în campania electorală”, a susţinut Silaghi, într-o intervenţie la Realitatea, negând însă că a luat bani de la omul de afaceri.

Adriean Videanu, pe de altă parte, este cercetat într-un dosar în care apare şi numele ministrului liberal Varujan Vosganian, procurorii DIICOT suspectându-i pe cei doi că au semnat acte normative care l-au favorizat pe omul de afaceri Ioan Niculae. Acesta a obţinut, prin compania Interagro, gaz mai ieftin de la compania naţională Romgaz pe care l-a furnizat ulterior unor combinate chimice ale căror produse au fost exploatate în defavoarea agriculturii româneşti susţin procurorii.

Procurorii susţin că au “Indicii temeinice” pentru asocierea la „grupul infracţional” al lui Niculae şi pentru comiterea de către Adriean Videanu a infracţiunilor de complot şi subminare a economiei naţionale şi solicită urmărirea penală “pentru stabilirea concretă a situaţiei de fapt”.

Între altele, Videanu este acuzat că „a ignorant în totalitate informările şi sesizările primite de la SRI  prin care se atenţiona asupra riscurilor majore rezultate prin alocarea şi menţinerea facilităţilor acordate SC INTERAGRO” şi că „a acţionat în cunoştinţă de cauză şi premeditat pentru sprijinirea grupului infracţional, deşi trebuia de îndată, în virtutea atribuţiilor conferite de legislaţia în materie, să intervină pentru stoparea demersurilor efectuate vădit în defavoarea SNGN ROMGAZ şi pentru înlăturarea oricărui pericol pentru sistemul energetic naţional în general şi pe segmentul gazelor natural în special”.

Mai mult, arată procurorii, Videanu ar fi prezentat membrilor Guvernului „o situaţie eronată” care a dus la emiterea ordonanţei care l-a favorizat pe Niculae. „Demersurile grupului infracţional au atins apogeul prin emiterea OUG 54/2009 , aprobată ulterior prin legea 332/2009, membrilor Guvernului României prezentându-li-se o situaţie eronată în sensul că prin acest act normativ era ajutată industria chimică, implicit agricultura românească, când în realitate acesta viza favorizarea intereselor private ale INTERAGO”, se arată în referatul procurorilor DIICOT ajuns şi la Cotroceni.

Cookies