TRAGEDIE la Dinamo: Patrick Ekeng a murit. Autorităţile au deschis DOSAR PENAL in rem UPDATE

de:
07 mai 2016
0 Afișari
TRAGEDIE la Dinamo: Patrick Ekeng a murit. Autorităţile au deschis DOSAR PENAL in rem UPDATE

Jucătorul camerunez al echipei FC Dinamo, Patrick Ekeng, 26 de ani, s-a prăbuşit pe teren în minutul 71 al meciului Dinamo-Viitorul. Ekeng a căzut la mijlocul terenului, fără să fie atins de nimeni.

După intervenția staff-ului medical al echipei Dinamo, s-a apelat la ambulanță, Ekeng fiind transportat la spital. Ekeng fusese introdus pe gazon doar șapte minute mai devreme (min. 63).

Dr. Cristian Pandrea, de la Spitalul Floreasca, a declarat că manevrele de resuscitare au durat mai bine de o oră, însă pacientul nu a răspuns.

A fost adus la noi cu o ambulanţă fără manevre de resuscitare, din câte ştim. S-au iniţiat manevre de resuscitare care au durat aproximativ o oră şi 30 de minute. Aceste manevre au rămas din păcate fără rezultat. Pacientul a decedat„, a declarat dr. Cristian Pandrea, de la Spitalul Floreasca.

Întrebat de ce nu s-au făcut manevrele de resuscitare pe terenul de fotbal, medicul Clubului Dinamo, Liviu Bătineanu, a declarat că „resuscitarea s-a făcut în ambulanţă”.

Unii suporteri acuză însă medicii că nu au intervenit de urgenţă pe teren în momentul în care fotbalistul a căzut inconştient. „Şoferul, când a ajuns pe teren cu ambulanţa, era fără medic. Doamna medic fuma o ţigară şi a ajuns pe lângă”, a spus unul dintre suporteri.

Suporterii au mai spus că salvarea a venit fără echipament de resuscitare şi s-a întârziat intrarea pe teren, deoarece porţile de la peluză erau închise.

Medicul echipei Dinamo: Ekeng avea momente când își revenea, dar nu a rezistat 

Mijlocașul camerunez Patrick Ekeng (26 ani), decedat vineri seara, a avut momente când și-a revenit după resuscitare, dar în cele din urmă nu a rezistat, a declarat medicul echipei de fotbal Dinamo București, Liviu Bătineanu, la Spitalul de Urgență Floreasca.

”S-au încercat timp de o oră și jumătate toate procedurile de resuscitare. Avea momente când își revenea, dar nu a rezistat, nu a reușit să își revină. Toate ambulanțele au aparate de resuscitare, dar pe drumul spre spital, un minut și ceva, s-a făcut masaj cardiac’‘, a spus Bătineanu la Digi Sport.

”Nu știu dacă medicii de pe ambulanță trebuiau să intervină mai repede, pentru că eram cu el acolo, îl vedeam că i se pusese un stop cardio-respirator și am zis ‘repede la urgență’, pentru că oricum că aici condițiile sunt altfel decât pe teren”, a adăugat Bătineanu.

”În aceste cazuri se face resuscitare până în momentul când se ajunge într-o unitate spitalicească. Pe teren nu i s-a făcut resuscitare, a fost urcat pe targă și i s-a făcut în ambulanță. Principalul mod de resuscitare este masajul cardiac. S-a făcut o oră și jumătate masaj cardiac”, a subliniat medicul echipei din Șoseaua Ștefan cel Mare.

Bătineanu a negat orice problemă medicală pe care ar fi putut-o avea Ekeng: ”Orice sportiv nu poate să își exercite activitatea dacă nu are un aviz medico-sportiv. Iar la Institutul Național de Medicină Sportivă se face un examen complex”.

”Au mai fost decese în sport, dar nu pot să mă pronunț”, a concluzionat Bătineanu, precizând că săptămâna aceasta Ekeng ”a participat la antrenamente normal, nu a avut absolut nicio problemă”.

Dinamo a jucat din minutul 70 în zece oameni, după ce mijlocașul camerunez Patrick Ekeng s-a prăbușit pe gazon și și-a pierdut cunoștința, fără un contact cu un adversar în prealabil. După intervenția staff-ului medical al echipei Dinamo, s-a apelat la ambulanță, Ekeng primind îngrijiri pe gazon, iar apoi fiind transportat la spital. Ekeng fusese introdus pe gazon doar șapte minute mai devreme (min. 63).

Transferat în luna ianuarie, Ekeng (26 ani) a evoluat pentru Dinamo în 11 meciuri, în trei competiții, marcând un gol important în derby-ul cu Steaua din semifinalele Cupei României, încheiat la egalitate, 2-2.

Dosar penal in rem după moartea fotbalistului Patrick Ekeng

Autorităţile au deschis dosar penal in rem în cazul morţii Patrick Ekeng, fotbalistului camerunez de la Dinamo.  Fotbalistul Patrick Ekeng, care a intrat, vineri seara, în stop cardio-respirator în timpul unui meci, a murit la Spitalul Floreasca, după ce medicii au încercat zeci de minute să îl resusciteze. Ofițerii Serviciului-Omoruri vor investiga condițiile în care a murit fotbalistul, audierile urmând să înceapă chiar de sâmbătă.

Există controverse în privinţa ultimelor momente din viaţa fotbalistului şi a modului în care s-a intervenit. Vor fi audiați medicul de pe ambulanța privată, medicul, o femeie despre care suporterii au spus că mânca semințe și fuma în tribune, șoferul ambulanței, staff-ul medical al echipei și alți reprezentanţii ai clubului.

Polițiștii vor stabili de ce ambulanța a intrat doar după trei minute pe teren pentru a începe manevrele de resuscitare. Mai mult, ambulanța nu ar fi fost dotată cu defibrilator. Medicii au încercat vreme de o oră şi jumătate să-l resusciteze pe Patrick Ekeng, dar n-au mai putut face nimic pentru tânărul de 26 de ani.

 

Clubul Dinamo – Patrick Ekeng a plecat într-o lume mai bună, cu Cătălin Hîldan

Clubul de fotbal Dinamo București anunță pe pagina sa de Facebook decesul mijlocașului său camerunez Patrick Ekeng, care a ”plecat într-o lume mai bună”, unde este alături de alte glorii ale grupării din Șoseaua Ștefan cel Mare, precum Cătălin Hîldan, Florea Dumitrache sau Michael Klein.

”Dinamo l-a pierdut în această seară, pentru totdeauna, pe fotbalistul Patrick Claude Ekeng Ekeng. Introdus în teren în minutul 62 al meciului Dinamo — Viitorul, mijlocașul camerunez s-a prăbușit pe gazon câteva minute mai târziu și a plecat, în tricoul alb-roșu, într-o lume mai bună, cu Cătălin Hîldan, Florea Dumitrache, frații Ion și Lică Nunweiller, Sandu Custov, Mișa Klein, Nelu Stănescu și alți mari fotbaliști care au scris istoria clubului nostru. În numele tuturor dinamoviștilor, clubul din Ștefan cel Mare transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate! Dumnezeu să-l odihnească!”, se arată în mesajul clubului.

E un coșmar pentru întreaga suflare dinamovistă, a declarat Ionel Dănciulescu

Directorul sportiv al echipei Dinamo București, Ionel Dănciulescu, a declarat, vineri seara, după decesul lui Patrick Ekeng, că întreaga suflare dinamovistă trece printr-un moment de coșmar.

”Din păcate, suntem blestemați. Îmi găsesc cu greu cuvintele, nu cred nici în acest moment că s-a întâmplat. E un coșmar pentru mine și pentru întreaga echipă, pentru întreaga suflare dinamovistă”, a declarat Dănciulescu la Spitalul de Urgență Floreasca, la câteva minute după pronunțarea decesului.

Fostul fotbalist a dezmințit orice posibilă problemă medicală pe care ar fi avut-o Ekeng: ”Fiecare sportiv merge la Centrul de Medicină Sportivă, ia un aviz pe 6 luni sau pe cât se dă, iar lucrurile au fost în regulă”.

Dănciulescu a precizat că s-a luat legătura cu soția fotbalistului camerunez și aceasta va sosi sâmbătă în România: ”Soția lui este în Franța, s-a reușit să se ia legătura cu ea, o sa ajungă probabil mâine (sâmbătă, n. red.)”.

”Până la ora 01,30 nu poate fi mutat, nu poate fi văzut de nimeni, așa sunt procedurile, iar apoi va fi mutat la IML, se va face necropsia și vom ști mai multe”, a menționat Dănciulescu.

Președintele AFAN se declară scârbit de fotbalul din România după decesul lui Ekeng

Președintele Asociației Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori (AFAN), Emilian Hulubei, s-a declarat scârbit de fotbalul din România, într-o postare pe Facebook, după decesul mijlocașului dinamovist Patrick Ekeng.

”M-am săturat de mizeria din fotbalul nostru în care diletanți ocupa posturi cheie în cluburi. Oameni complet nepregătiți, veniți din alte domenii, ne dau lecții de cum se conduce fotbalul. Dumnezeu să-l odihnească pe Patrick Ekeng. Oare câți fotbaliști trebuie să mai moară să schimbam regulamentele? Să obligăm cluburile să facă controale profesioniste? Nu sunt un adept al comunicării pe Facebook, dar în seara asta sunt scârbit de tot ce trăiesc în fotbalul din România, zi de zi. Sper ca la următorul Comitet Executiv al FRF să discutam aceste probleme și să venim cu soluții concrete, nu cu promisiuni ieftine”, afirmă președintele sindicatului fotbaliștilor, într-o postare pe pagina de Facebook a AFAN.

 

Suporterii și fotbaliștii dinamoviști au aprins lumânări pe gazon în locul în care a murit Patrick Ekeng

Aproximativ 350 de suporteri s-au strâns după meci în fața Spitalului de Urgență Floreasca și au așteptat vești despre situația lui Patrick Ekeng, prăbușit pe gazon, la mijlocul terenului, în minutul 70 al partidei Dinamo — FC Viitorul.

După anunțul decesului fotbalistului făcut de medici, fanii au plecat spre intrarea principală a Stadionului Dinamo unde au aprins mai multe lumânări. De acolo, ei au mers pe gazonul arenei și au aprins candele și în locul în care a căzut Patrick Ekeng.

La rândul lor, fotbaliștii, antrenorii și ceilalți oficiali ai echipei au venit și s-au alăturat suporterilor cu lumânări în mâini. Ei au format pe gazon un cerc din candele, iar în mijloc au scris din lumânări albe numărul 14, purtat de Patrick Ekeng pe tricoul echipei Dinamo.

De asemenea, s-a ținut un moment de reculegere, iar fanii i-au îmbărbătat și încurajat pe fotbaliști și pe antrenorul Mircea Rednic, care aveau lacrimi în ochi.

Dinamo a încheiat la egalitate, 3-3, meciul dramatic cu Viitorul, în care Ekeng s-a prăbuşit pe teren

Dinamo Bucureşti a remizat în meciul de pe teren propriu cu FC Viitorul, scor 3-3, în etapa a 10-a din play-off-ul Ligii 1. În repriza a doua au avut loc clipe de coşmar, după ce mijlocaşul Patrick Ekeng s-a prăbuşit pe gazon, inconştient şi a fost transportat la Spitalul de Urgenţă.

Au marcat: Gnohere 7′, 49′ (pen.), Rotariu 55’/ Marin 10′, Tănase 34′ (pen.), Măţan 84′ (pen.).

În urma acestui rezultat, Dinamo Bucureşti se află pe locul patru, cu 36 de puncte, în timp ce Viitorul a terminat campionatul pe locul cinci, cu 29 de puncte.

Dinamo: Muţiu – Hanca, Marc (Mevlja 46′), Nedelcearu, Olteanu – Anton, Şerban (Palic 46′) – Rotariu, Bicfalvi (Ekeng 63′), V. Lazăr – Gnohere. Antrenor: Mircea Rednic.

Finala Cupei României dintre Dinamo și CFR Cluj, amânată de FRF după decesul lui Ekeng

Finala Cupei României dintre echipele Dinamo și CFR Cluj, programată la 10 mai, a fost amânată de Federația Română de Fotbal în urma decesului jucătorului Patrick Ekeng de vineri seara, din timpul meciului cu FC Viitorul.

La doar 26 de ani, în timpul partidei de Liga I dintre Dinamo București și Viitorul Constanța, fotbalistul Patrick Ekeng s-a prăbușit pe teren. Medicii au constatat, ulterior, decesul jucătorului. Federația Română de Fotbal își exprimă condoleanțele față de familia fotbalistului, colegii lui de echipă și toți reprezentanții clubului Dinamo București. Finala Cupei României 2015/2016, programată pe 10 mai 2016, se amână și va fi disputată la o dată ulterioară, ce va fi fixată împreună cu reprezentanții cluburilor finaliste”, a anunțat FRF, vineri noaptea, într-un comunicat postat pe site-ul oficial.

De asemenea, oficialii federației au decis ca toate meciurile din competițiile organizate de FFRF în acest final de săptămână, din Liga a II-a, a III-a, Liga Elitelor și Campionatele Naționale de Juniori, vor fi amânate.

Cheltuielile de deplasare și cazare ale echipelor ce urmau să dispute în această etapă partide în deplasare vor fi achitate de Federația Română de Fotbal.

Sursa: Agerpres, Mediafax

Cookies