ARHIVA B365

TRAGEDIE în Capitală. Un şofer a spulberat o familie pe trecerea de pietoni

Bilanţul accidentul petrecut duminică seară pe Şoseaua Chitila din Capitală a crescut la trei morţi, după ce şoferul care ar fi pierdut controlul volanului a decedat la Spitalul Universitar în cursul nopţii, a declarat purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei, comisarul şef Ovidiu Munteanu.

Cei doi oameni care au fost ucişi pe trecerea de pietoni erau soţ şi soţie, iar femeia era însărcinată în luna a opta. Baiatul lor, in varsta de patru ani, a fost transportat in stare grava la spital.

Accidentul a fost provocat de un autoturism al cărui şofer conducea cu viteză, ar fi pierdut controlul volanului şi a lovit cele două persoane aflate pe trecerea de pietoni, a ricoşat apoi într-un refugiu de tramvai şi a lovit două autoturisme care veneau din sens opus.

„Autoturismul, înmatriculat în Italia, venea dinspre Chitila spre Bucureşti. Pe fondul vitezei excesive, şoferul a pierdut controlul volanului şi a lovit două persoane care traversau strada. Maşina a lovit apoi un refugiu de tramvai şi a pătruns pe contrasens, unde a lovit două autoturisme care circulau regulamentar, dinspre Bucureşti spre Chitila”, a spus comisarul şef Ovidiu Munteanu.

Cei doi pietoni şi-au pierdut viaţa, iar un copil şi şoferul autoturismului care a provocat accidentul au fost transportaţi la spital.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button