CONTRIBUTORS

Tragedia urşilor din România, măsura incompetenţei statului

Un urs la marginea drumului, privind peste parapetele şoselei cum trec maşini din care uneori cineva îi aruncă un rest de ceva. O ursoaică cu trei pui, intrând precaută într-o curte, uitându-se în stânga și-n dreapta, în disperată căutare de mâncare pentru copiii ei. 

Sunt doar 2 secvențe care mă urmăresc în ultima vreme și peste care îmi este destul de greu să trec. Imposibil, deocamdată, pentru că sunt zeci de imagini cu urşi hăituiţi, speriaţi, care habar n.au ce li se întâmplă,  care ne-au umplut cu siguranţă feed-urile de facebook, instagram şi mai ştiu eu ce. Asta pe de o parte. Pentru că de partea cealaltă avem situația celor care locuiesc în zonele bântuite de urşi şi cărora, pe bună dreptate, le e frică.

Noi, de aici, de la Capitală, ne permitem să fim pro urşi, pentru că noi ne luptăm cu şobolanii şi cu ţânţarii, ne mai descurcăm cumva. Dar imaginaţi-vă că trebuie să trimiţi copilul să ia pâine când abia se întunecă. Sau cum îi laşi la joacă, să zicem, dacă locuieşti în Bușteni. Nu e foarte confortabil, nu e aşa? Sau pentru cei care locuiesc în diverse sate, unde urşii le omoară animalele din curte. Sau chiar pe oameni. Un pescar de 61 de ani din Mureș, în 2019. Un alergător montan anul acesta la Azuga. Și sunt doar două exemple, atacurile sunt frecvente și sălbatice. 

Şi atunci, ce să facem, vom spune? Să omorâm urşii? Dacă mă întrebați pe mine, sigur nu. Dar ar trebui să le limităm înmulţirea şi nu cred că o facem. Ar trebui să avem grijă să aibă mâncare, dacă tot le-am luat şi teritoriile şi hrana. Şi nu o facem. Ar trebui să ţinem oamenii în siguranţă. Şi nu o facem. 

Specialiştii spun că deja vorbim despre suprapopulare. De fapt, ei spun asta de câţiva ani, dar nu s-a întâmplat nimic între timp. Nu s-a luat nicio măsură, ba dimpotrivă. Le-am stricat condiţiile de adăpost şi hrană, din cauză că am tăiat haotic păduri, am redus suprafețele cu livezi din apropierea pădurilor și acum ne mirăm că vin peste noi. Un raport făcut acum 6 ani de cercetători spunea deja că s-a depășit numărul acceptabil de urși și că e nevoie de măsuri urgente. 

Printre acestea, una simplă: interzicerea turismului cinegetic la punctele de hrănire complementară a urşilor, pentru evitarea obişnuirii ursului cu omul. Și nici măcar atâta lucru nu s-a întâmplat. Oficial, avem peste 6.000 de urși, dar cifrele sunt cu siguranță neadevărate, cifra respectivă fiind depășită încă din 2015. Și chiar dacă ar fi doar atât, avem peste o treime din întreaga populație de urși a Europei. Ceea ce este uriaș pentru o țară care nu știe să gestioneze nimic, cu atât mai puțin animalele sălbatice. 

Mă tem că situația actuală nu va face decât să ducă la uciderea urșilor, ceea ce ar fi mizerabil, dar din păcate foarte probabil. Căutați titlurile din presa internațională: Atacul urșilor, Atacul ucigaș al urșilor din România, fotografii care de ani de zile ar fi trebuit să măcar înspăimânte pe cineva dintre autorități și să îi determine să facă ceva. 

În schimb, avem parte doar de declarații de intenție și de atitudini de agent constatator. Da, avem o problemă ni se spune senin, ca și cum problema ar trebui să fie rezolvată de cineva din afară. De extratereștrii, poate. Chiar și asta pare mai probabil decât o soluție reală, realistă și în acord cu bunăstarea oamenilor în același timp a urșilor. Căci. să nu uităm că noi suntem cei care le-am dat pufuleți la marginea drumului, nu au venit ei pur și simplu.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button