TRAGEDIA DIN COLECTIV: 80 de răniți rămân în stare critică și gravă

de:
05 nov. 2015
0 afișări
TRAGEDIA DIN COLECTIV: 80 de răniți rămân în stare critică și gravă

„Cei șase care au fost încadrați în eșalonul bolnavilor critici au o evoluție diferită. Cinci dintre ei sunt staționari. Câțiva au chiar o tendință ușor pozitivă. Un singur caz este într-o situație mult agravată în sensul că plămânul – așa cum era de așteptat la cinci zile de la producerea accidentului – dă semne de suferință majoră după trauma termică și inhalarea de gaze toxice care s-a produs la locul accidentului. Are și arsuri pe 65% din suprafața corpului. Este un bolnav critic, cu o evoluție extrem de gravă în prezent”, a spus medicul Ioan Lascăr de la Spitalul Floreasca.

„Au fost în sala de operație șase pacienți. Doi – în sala de operație a unității de arși. Unul dintre pacienți – de origine turcă – este operat în acest moment. Ceilalți pacienți au fost supuși unor intervenții chirurgicale de îndepărtare a escarelor și înlocuirea cu transplante de la donatori”, a mai spus Ioan Lascăr.

Florentina Radu Ioniță, directorul Spitalului Militar, a făcut declarații legate de starea pacienților.

„Doi pacienți care au o stare critică și foarte gravă. Unul este intubat, la al doilea o să folosim sistemul de oxigenare extracorporeală. Sunt patru pacienți în Terapie Intensivă cu stare generală gravă, doi pacienți stabili la Terapie Intensivă. Patru pacienți pe secția de arși. În continuare, tot 12 pacienți”, a spus Florentina Radu Ioniță de la Spitalul Militar Central. 

„Ieri s-au făcut trei grefe de piele. Azi dimineață am vorbit cu pacienții cărora li s-au făcut grefe și spuneau că simt o ușurare, că zona respectivă o simt altfel. Evoluția lor a fost bună. S-a început grefarea pentru următorii trei pacienți. Starea generală a celor care sunt pe secție și a celor doi pacienți stabili de la Terapie Intensivă este bună, atât de bună pe cât poate fi pentru pacienți care au arsuri până la gradul 4 și arsuri ale feței”, a mai spus managerul spitalului.

„La pacienții care au fost grefați li s-a scos piele de pe coapsă și s-a poziționat pe brațe. E ca și cum ar fi o altă arsură, indusă. Cea mai bună grefă este autogrefa. Aceasta sigur va reuși, celelalte grefe au risc variabil de reușită”, potrivit medicului.

Florentina Radu Ioniță a mai spus că, în fiecare zi, medicii ofralmologi verifică care este starea ochilor pacienților și că, până în prezent, nu sunt probleme.

Zilele trecut au venit în România medici din Franța și Israel, iar de astăzi voi veni noi echipe din Israel, dar și doi medici din Turcia, delegați de Ministrul Sănătății, scrie digi24.ro.

Starea pacienților din spitalele din Capitală

Spitalul Floreasca

6 în stare critică

8 în stare gravă

Spitalul Universitar

9 în stare critică

7 stabili

Spitalul de Arşi

9 în stare critică

3 în stare gravă

Spitalul Militar

2 în stare critică

4 în stare gravă

6 stabili

Spitalul Sfântul Pantelimon

2 în stare critică

3 stabili

Spitalul Bagdasar Arseni

5 în stare critică

5 în stare gravă

6 stabili

Spitalul Elias

10 în stare gravă

4 stabili

Spitalul Sfântul Ioan

5 în stare gravă

2 stabili

Spitalul SRI

4 stabili

Spitalul Militar

6 în stare critică

2 stabili

Spitalul Grigore Alexandrescu

2 în stare critică

Cookies