Traficul pe lotul trei al autostrăzii Sibiu-Orăştie va fi deschis la sfârşitul lunii septembrie

de:
09 sept. 2016
0 afișări
Traficul pe lotul trei al autostrăzii Sibiu-Orăştie va fi deschis la sfârşitul lunii septembrie

Ne-am angajat că la sfârşitul lunii septembrie vom deschide acest tronson de autostradă. Este o activitate destul de bună în momentul de faţă şi ne vom respecta promisiunea. Lucrările sunt în grafic, s-au finalizat toate cele şase drenuri – traşee drenante – avem o saltea de piatră de un metru cincizeci care s-a finalizat şi se execută lucrări de umplutură din balast„, a declarat Cătălin Homor, după inspecţia pe lotul trei autostrăzii, potricit news.ro.

Acesta a precizat că „ritmul de lucru este bun”.

Întrebat dacă au fost identificate şi alte probleme pe sectorul de 22 de kilometri al lotului trei, şeful CNADNR a spus: „Am identificat alte trei zone minore pe partea carosabilă care vor fi finalizate şi executate în paralel cu lucrările din spatele meu, astfel încât, la finalul acestei luni, sectorul să fie redat circulaţiei în condiţii de siguranţă. Adică la 31 septembrie”.

Homor a precizat că expertiza tehnică începută pentru întreg lotul este o „procedură ce probabil se îndreaptă către o anulare”, dar că „se va face mai devreme sau mai târziu pentru a ne confirma calitatea lucrărilor de pe acest sector”.

Contractul pentru construirea lotului 3, dintre CNADNR şi grupul Impregilo, care a devenit ulterior Salini-Impregilo, a fost semnat în 2011 şi a fost reziliat în ianuarie 2016.

Lotul 3 a fost inaugurat în noiembrie 2014, cu două zile înainte de turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, în prezenţa premierului Victor Ponta, candidat la alegeri.

În septembrie 2015, lotul a fost închis, iar o porţiune de câteva sute de metri a fost demolată, din cauză că au apărut fisuri şi denivelări grave pe carosabil.

CNADNR a început lucrările, în regie proprie, în luna aprilie a acestui an.

Cookies