ARHIVA B365

Traficul pe Autostrada Soarelui, OPRIT între Drahna şi Lehliu. S-a răsturnat o cisternă cu kerosen

Circulaţia este închisă între Drajna şi Lehliu şi deviată în continuare pentru a se permite transborbordarea combustibilului, conform Infotrafic.

Traficul este deviat astfel: pentru cei care vin dinspre litoral de la kilometrul 105 localitatea Drajna pe DN3A până în localitatea Lehliu, de unde se reintră pe autostradă, iar pentru cei care vin dinspre capitală de la kilometrul 64 localitatea Lehliu pe DN3A până în localitatea Drajna, de unde se reintră pe autostradă.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) precizează că o macara pusă la dispoziţie de către companie a repus pe roţi cisterna răsturnată, iar la această oră se desfăşoară operaţiunea de transfer a combustibilului din cisterna implicată în accident în alte două cisterne.

La finalul acestei operaţiuni, drumarii de la CNAIR vor interveni în zona afectată pentru a curăţa carosabilul şi a redeschide circulaţia pe sectorul închis, mai spune compania.

Cisterna încărcată cu kerosen s-a răsturnat în afara şoselei, miercuri după-amiază, pe Autostrada Soarelui, la kilometrul 79, pe sensul către Capitală.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button