ARHIVA B365

Traficul bucureştean, sufocat de maşini. Cu 15% mai multe maşini pe străzile Capitalei, faţă de 2014

„Traficul a crescut cu 15% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut de când au scăzut preţurile la carburanţi. În Bucureşti s-a ajuns la limita de încărcare cu trafic, încât orice capac de canalizare rupt, de exemplu, care blochează o bandă de circulaţie, produce adevărate ambuteiaje”, a declarat Ion Dedu pentru RomaniaTV.net.

Potrivit şefului Direcţiei de Transporturi din PMB, problema traficului rutier din Bucureşti este „o problemă de cultură”.

„Bucureştiul faţă de alte oraşe din Europa are o cultură diferită a mobilităţii. După 1989 oamenii şi-au cumpărat câte două, trei maşini personale. Drept urmare, pe o suprafaţă de 220 de km pătraţi, avem peste un milion şi jumătate de autoturisme. În comparaţie cu Viena, care are acelaşi număr de locuitori şi care pe 400 de km pătraţi are numai 680.000 de maşini”, spune directorul din Primăria Capitalei.

Primăria Capitalei a întocmit în 2014 o lista cu 28 de artere pe care ar urma să fie amenajate benzi speciale pentru RATB. Autorităţile au prezentat atunci studii care arătau că RATB ar economisi astfel 25 de milioane de lei din carburant. Iar călătorii ar putea ajunge chiar şi cu jumătate de oră mai devreme la destinaţie. Din păcate, pe un singur bulevard din cele 28, Splaiul Independenţei, s-au făcut aceste marcaje.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button