Polițiștii din București au prins un traficant de droguri de 25 de ani, cu ajutorul a doi investigatori care au acționat sub acoperire. Tânărul, care vindea droguri din apartamentul său din zona Lujerului, a ajuns în vizorul poliției după ce a fost denunțat de un alt traficant, din Pitești, care le-a spus agenților DIICOT până și prețul cu care acesta vindea substanțele interzise.
Un tânăr de 25 de ani care locuiește în București și care vinde droguri a fost prins de polițiști la finalul unei operațiuni bine orchestrate, care a presupus montarea de camere de filmat și microfoane pe ascuns în locuința sa. Urmărirea sa a început la începutul lunii aprilie 2024. Atunci, suspectul a fost denunțat la DIICOT de un alt traficant de droguri, aflat în Pitești, care era judecat în alt dosar. Acesta le-a spus despre tânărul de 25 de ani că este de origine din Călărași și că vinde droguri chiar din locuința lui, adică un apartament din zona Lujerului.
Doi investigatori au acționat sub acoperire și au colaborat cu denunțătorul, pentru a putea să se infiltreze în cercul traficantului. Tânărul vindea mai multe droguri cu ajutorul unei aplicații pe care mesajele se șterg singure la scurt timp după ce sunt văzute. Pe data de 18 aprilie, unul dintre investigatori a mers la traficant acasă cu denunțătorul și a cumpărat 10 grame de cannabis dar și două comprimate de ecstasy. Cu această ocazie, agentul a instalat dispozitive de înregistrare audio și video. Peste câteva zile denunțătorul a mers singur la traficant acasă, purtând echipament de înregistrare, pentru a cumpăra MDMA și 10 grame de cannabis.
Vă atașăm mai jos un fragment din conversația purtată de traficant și denunțător:
Colaborator: – Două! (se referă la două comprimate ecstasy)
Traficant: – Două?
Colaborator: – Da, da. De două ți-am zis.
Traficant: – Micunealta secretă!
Colaborator: – Ambalatorul. Dă-le bine, că na… (se referă la modul de împachetare al drogurilor)
Traficant: – Nu prea e așa…
Colaborator: – Da, tot e ok, … mea. Mai stau ăștia, am mai văzut cu câinii pe la metrou și e aiurea. Acum merg cu tramvaiul (se referă la poliție)
Traficant: – Cu câinii vin?
Colaborator: – Da. N-ai văzut la Unirii, la…
Traficant: – Vezi că sunt 4 în asta (se referă la droguri)
Colaborator: – A, da.
Traficant: – Să bagi alea tot acolo (se referă la droguri)
Imediat după a doua tranzacție, traficantul a fost reținut și arestat pentru 30 de zile. În cadrul perchezițiilor domiciliare care au avut loc în seara în care a fost reținut, polițiștii au găsit o mulțime de substanțe interzise, dar și 62.000 de lei.
CITEȘTE ȘI