ARHIVA B365

Traficanți de droguri de risc din București, prinși de procurori

Conform comunicatului DIICOT, în cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu luna ianuarie 2014 un număr de opt suspecţi, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au procurat de pe raza judeţului Constanţa şi a municipiului Bucureşti diferite cantităţi de droguri de risc (aproximativ 300 grame de cannabis), pe care le-au comercializat pe raza judeţului Prahova, cu preponderenţă în incinta campusului universitar U.P.G. Ploieşti.

Drogurile erau comercializate de către suspecţi la preţul de 50-60 lei/gram iar o parte era deţinută pentru consum propriu.

De asemenea procurorii D.I.I.C.O.T efectuează cercetări cu privire la alţi 30 de suspecţi, dintre care 15 sunt cetăţeni străini, faţă de care există suspiciunea rezonabilă, că în perioada menţionată, au deţinut diferite cantităţi de droguri în vederea consumului.

Cu ocazia percheziţiilor au fost găsite diferite cantităţi de droguri şi o cultura indoor cu plante de cannabis.

La sediul D.I.I.C.O.T. – S.T Ploieşti vor fi aduse în vederea audierii 60 de persoane, urmând a fi dispuse măsuri legale în cauză.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button