Trafic temporar închis pe Bd. Regina Elisabeta. Restricțiile, în vigoare mâine, impuse pentru intonarea imnului național în ziua când se celebrează. Linie STB deviată

28 iul. 2026
1832 afișări
Trafic temporar închis pe Bd. Regina Elisabeta. Restricțiile, în vigoare mâine, impuse pentru intonarea imnului național în ziua când se celebrează. Linie STB deviată
Trafic temporar închis pe Bd. Regina Elisabeta. Restricțiile, în vigoare mâine, impuse pentru intonarea imnului național în ziua când se celebrează. Linie STB deviată | Sursa foto: STB - Facebook

Călătorii trebuie să știe că linia 205 va fi deviată, mâine. Măsura este pentru că se organizează festivități pentru Ziua Imnului Național.

STB a transmis traseul modificat

În prima parte a zilei de mâine, 29 iulie, linia 205 va fi deviată. Călătorii au primit vestea printr-o postare pe pagina de Facebook a STB.

Compania de transport a precizat că modificările sunt făcute, cu ocazia desfășurării ceremoniei militare prilejuite de sărbătorirea „Zilei Imnului Național” , în intervalul orar 09:00–11:00.

Autobuzele liniei 205 vor circula pe traseul de bază între terminalul „M Străulești” și intersecția Calea Victoriei/Str. Dem. I. Dobrescu, apoi pe un traseu modificat, pe sensul către „Piața Unirii 2”, pe Str. Dem. I. Dobrescu, Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. I.C. Brătianu, Piața Unirii, până la terminalul „Piața Unirii 2”. STB a precizat că, pe sensul către terminalul „M Străulești”, traseul liniei 205 nu se modifică.

Totodată, bucureștenii trebuie să știe că traficul va fi restricționat total pe Bd. Regina Elisabeta, pe tronsonul cuprins între Piața Universității și Str. Ion Brezoianu, timp de 7 minute. Acest moment va fi în intervalul orar 10:00–11:00 pentru intonarea imnului național. STB a adăugat că vehiculele sale vor staționa pe banda I, pe durata restricției, conform dispozițiilor agenților de ordine publică.

Și circulația trenurilor spre Aeroport se schimbă într-o seară

Nu doar STB a transmis modificări, ci și CFR Călători. Operatorul feroviar a anunțat că o parte din trenurile de pe ruta Gara de Nord – Aeroport Otopeni nu vor circula în noaptea de 30/31 iulie, între orele 00:20–03:00.

Măsurile vor fi făcute pentru că vor avea loc lucrări la infrastructura feroviară de pe traseu. Garniturile care nu vor circula sunt următoarele:

  • R-M 7901 București Nord (plecare 00:30) – Parc Mogoșoaia – Aeroport Henri Coandă (sosire 00:51);
  • R-M 7902 Aeroport Henri Coandă (plecare 00:32) – Parc Mogoșoaia – București Nord (sosire 00:57);
  • R-M 7903 București Nord (plecare 01:50) – Parc Mogoșoaia – Aeroport Henri Coandă (sosire 02:11);
  • R-M 7904 Aeroport Henri Coandă (plecare 01:12) – Parc Mogoșoaia – București Nord (sosire 01:37);
  • R-M 7906 Aeroport Henri Coandă (plecare 02:32) – Parc Mogoșoaia – București Nord (sosire 02:57).

CFR Călători a precizat că cele care vor funcționa sunt următoarele:

  • R-M 7961 București Nord (plecare 00:30) – Aeroport Henri Coandă (sosire 00:58);
  • R-M 7962 Aeroport Henri Coandă (plecare 00:39) – București Nord (sosire 01:12);
  • R-M 7964 Aeroport Henri Coandă (plecare 01:39) – București Nord (sosire 02:12).

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies