Trafic rutier închis pe cinci bulevarde din Capitală. VEZI AICI UNDE

de:
25 ian. 2011
0 Afișari
Trafic rutier închis pe cinci bulevarde din Capitală. VEZI AICI UNDE

Șoferii bucureşteni nu pot circula, marţi, pe următoarele străzi:

– Şos. Orhideelor între Calea Giuleşti şi Gara Basarab;

– Str. Berzei, între Str. Ştirbei Vodă şi Calea Plevnei – modernizare arteră rutieră;

– Str. Cobălcescu, între Str. Ostaşilor şi Str. Berzei;

-Bd. Dinicu Golescu, între Str. Fluviului şi Şos. Orhideelor – executare lucrări la pasajul denivelat superior Basarab;

-Şos Pipera, între Cal. Floreasca şi Str. Barbu Văcărescu – lucrări de realizare a pasajului denivelat superior Pipera-Barbu Văcărescu.

De asemenea, participanţii la trafic trebuie să fie atenţi pe alte trei mari bulevarde din Capitală din cauza lucrărilor care se efectuează în zonă. Lucrări se desfăşoară marţi pe Bd. Dacia, între Str. Vasile Lascăr şi Str. Icoanei fiind vorba de reabilitarea căii de rulare a tramvaielor şi, din acest motiv, se circulă pe sens unic; – Str. Buzeşti, între Piaţa Victoriei şi Str. Polizu – modernizarea sistemului rutier în zona de tramvai; Calea Văcăreşti şi Şos. Mihai Bravu, sensul dinspre Piaţa Sudului către Calea Vitan – construirea unui pasaj rutier suprateran.

O atenţie mărită trebuie să acorde şi şoferii care tranzitează intersecţiile străzilor Jiului cu Nataţiei şi bulevardul Aerogării cu DN1 deoarece semafoarele din zonă sunt defecte.

Potrivit poliţiştilor, în ultimele 24 de ore, în Capitală, s-au produs trei accidente rutiere, în urma cărora 5 persoane au fost rănite uşor.

Cookies