ARHIVA B365

Trafic restricţionat, miercuri, în centrul Capitalei: 8.000 de profesori protestează

8.000 de dascăli mărșăluiesc pe Calea Victoriei. Ei cer alocarea a 6% din PIB pentru Educație și salarii decente. Un profesor începător are un salariu de doar 800 de lei pe lună. Profesorii amenință cu greva generală și cu neorganizarea examenelor naționale de clasa a opta și a douăsprezecea.

Miercuri, în intervalul orar 10.00 – 15.30, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, organizează un miting în Piaţa Victoriei urmat de un marş de protest, la care organizatorul a anunţat prezenţa unui număr de aproximativ 10.000 de persoane.

Marşul se va desfăşura între 13.00 – 15.00, pe traseul: Piaţa Victoriei – Calea Victoriei – Pod Naţiunile Unite – B-dul Naţiunile Unite – B-dul Libertăţii – Piaţa Constituţiei. Pe timpul marşului, circulaţia rutieră va fi restricţionată pe traseul de deplasare şi pe străzile adiacente la acesta.

Activităţile se vor desfăşura astfel :
– Între orele 10.00 – 11.00 – afluirea individuală a participanţilor;
– Între orele 11.00 – 13.00 – miting de protest în Piaţa Victoriei, perimetrul cuprins între bd. Aviatorilor, Şos. Kiseleff şi breteaua din Prelungirea bd. Iancu de Hunedoara. Circulaţia în Piaţa Victoriei va fi sistematizată pe principiul dublu sens pe bd. Aviatorilor, iar pe Şos. Kiseleff se va circula normal până în momentul plecării în marş.
– Între orele 13.00 – 15.00 – marş pe traseul Piaţa Victoriei – Calea Victoriei – Pod Naţiunile Unite – bd. Naţiunile Unite – bd. Libertăţii – Piaţa Constituţiei.
Pe timpul marşului circulaţia rutieră va fi restricţionată pe traseul de deplasare şi pe străzile adiacente la acesta.
– Între orele 15.00 – 15.30 – defluirea participanţilor.

Sindicaliştii FSLI cer alocarea din 2014 a minimum 6% din PIB pentru educaţie, conform articolului 8 din Legea educaţiei, şi creşterea ponderii cheltuielilor de personal pentru învăţământ în totalul cheltuielilor de personal din sectorul public. De asemenea, sindicaliştii cer modificarea Legii educaţiei, inclusiv în ceea ce priveşte statutul personalului didactic, astfel încât să se elimine discriminările existente în prezent şi să ducă la creşterea calităţii actului de instrucţie şi educaţie şi a gradului de implicare a cadrelor didactice în luarea deciziilor.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button