Trafic restricționat MARŢI în BUCUREŞTI pentru meciul Steaua – Manchester City

de:
16 aug. 2016
0 Afișari
Trafic restricționat MARŢI în BUCUREŞTI pentru meciul Steaua - Manchester City

Potrivit unui comunicat al Brigăzii Rutiere, în conformitate cu avizul Comisiei Tehnice de Circulație din cadrul Primăriei Municipiului București, traficul rutier va fi restricționat începând cu ora 18,00, progresiv, în funcție de afluența publicului, după cum urmează: strada Maior Coravu; strada Vatra Luminoasă, între șoseaua Mihai Bravu și bulevardul Pierre de Coubertin; bulevardul Pierre de Coubertin, între strada Vatra Luminoasă și intrarea în stadion; strada Tony Bulandra, între strada Vatra Luminoasă și rond strada Maior Coravu; strada Sergent Vasile Șerbănică, între bulevardul Basarabia și zona de acces Arena Națională.

Mijloacele RATB, care circulă pe strada Vatra Luminoasă și au capăt de linie în rondul de pe bulevardul Pierre de Coubertin, vor fi deviate pe strada Tony Bulandra, având capăt de linie la depoul Vatra Luminoasă, precizează comunicatul.

Restricțiile de circulație vor fi menținute până la defluirea totală a spectatorilor.

Rute ocolitoare: șoseaua Mihai Bravu — șoseaua Iancului — șoseaua Pantelimon; bulevardul Unirii — bulevardul Basarabia — bulevardul Chișinău — bulevardul Pantelimon.

Brigada Rutieră București le solicită conducătorilor de autovehicule să evite deplasarea în zonă, să circule cu maximă atenție, să folosească rutele ocolitoare și să respecte semnalele polițiștilor rutieri aflați în trafic pentru devierea acestuia.

Partida de fotbal între echipele Steaua București și Manchester City are loc în cadrul primei manșe a play-off-ului Ligii Campionilor.

Cookies