Trafic îngreunat, ca într-o zi obișnuită de vineri, în București, dar și la ieșirea din oraș. Aglomerat este și spre munte, anunță Centrul Infotrafic

08 nov. 2024
1637 afișări
Trafic îngreunat, ca într-o zi obișnuită de vineri, în București, dar și la ieșirea din oraș. Aglomerat este și spre munte, anunță Centrul Infotrafic
Trafic îngreunat, ca într-o zi obișnuită de vineri, în București, dar și la ieșirea din oraș. Aglomerat este și spre munte, anunță Centrul Infotrafic. Foto simbol: Freepik

Ziua de vineri a sosit, iar șoferii din București au parte de un trafic îngreunat, așa cum se întâmplă în ultima perioadă. Zeci de minute se pierd și la ieșirea din Capitală, iar aglomerat este și dacă mergeți spre munte, anunță Centrul Infotrafic.

De asemenea, din cauza traficului intens din Capitală, există întârzieri și pe traseele STB.

UPDATE, ora 17:40: Șoferii stau bară la bară și spre AFI Cotroceni, anunță un membru al grupului de Facebook „Info Trafic Bucuresti si Ilfov”.

Sursa foto: Info Trafic Bucuresti si Ilfov/Alexandru C.
Sursa foto: Info Trafic Bucuresti si Ilfov/Alexandru C.

O nouă zi de vineri cu trafic îngreunat în București și la ieșirea din oraș

Vinerea, în mod special, traficul din București este de coșmar, iar șoferii pierd extrem de mult timp la volan.

Ziua de azi, 8 noiembrie, pare să fie o zi normală de vineri, cu trafic îngreunat în mai multe zone din București.

La ora 17:04, se circulă greu pe Bulevardul Iuliu Maniu spre A1 București-Pitești, dar și dinspre A1 spre Iuliu Maniu, potrivit Google Maps:

Sursa foto: captură ecran Google Maps
Sursa foto: captură ecran Google Maps

Trafic de coșmar este și în nordul Capitalei, la Arcul de Triumf, pe Bulevardul Regele Mihai I, la Piața Presei Libere și pe DN1.

Sursa foto: captură ecran Google Maps
Sursa foto: captură ecran Google Maps

Centrul Infotrafic: trafic intens pe principalele artere rutiere

Încă de la ora 15:00, Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a anunțat că se circulă în condiții de aglomerație pe DN 1 Ploiești – Brașov:

fiind formate coloane auto, ce se deplasează cu viteză redusă, între stațiunile Predeal și Bușteni, pe sensul de coborâre către Ploiești, precum și pe raza localității Comarnic, pe sensul de urcare spre Brașov.

Aglomerație se înregistrează și la ieșirea de pe Autostrada A1 către DN 7, în localitatea Bascov, județul Argeș, dar și pe DN 7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu, pe raza localităților Bujoreni și Călimănești, județul Vâlcea.

Se estimează ca valorile de trafic ridicate să se păstreze pe principalele artere rutiere și în orele următoare, în contextul intensificări deplasărilor la începutul weekendului, anunță oamenii legii.

Întârzieri pe trasee STB

STB i-a anunțat pe călători că, începând cu ora 15:00, din cauza traficului de coșmar înregistrat pe unele străzi și bulevarde ale Capitalei, o parte dintre vehiculele liniilor acumulează întârzieri față de programul de circulație și înregistrează dereglări de ritmicitate.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies