De azi începe West Side Flower Fest 2026, cu restricțiile deja intrate în vigoare. Poliția Locală S6 a reamintit cum se schimbă traficul pentru Festivalul Florilor din Parcul Drumul Taberei.
Începând de azi, este o nouă ediție a West Side Flower Fest, iar tot de azi avem restricții în anumite zone. Poliția Locală S6 a transmis șoferilor ce străzi se închid pentru eveniment.
Festivalul Florilor din Sectorul 6 are loc în Parcul Drumul Taberei. Evenimentul se derulează în perioada 5 – 7 iunie.
În acest context, polițiștii locali au reamintit că restricțiile de circulație instituite pentru desfășurarea West Side Flower Fest sunt deja în vigoare pe Str. Drumul Taberei. Informațiile au fost furnizate pe pagina de Facebook a Poliției Locale Sector 6.
Șoferii trebuie să știe că traficul este închis e segmentul cuprins între Str. Brașov și Al. Poiana Muntelui, până luni, 8 iunie, ora 05:00. Conducătorii auto pot vedea aceste schimbări și pe aplicația Waze.
În același mesaj, agenții de poliție au spus care sunt rutele alternative:
Pentru accesul către Str. Crinul de Pădure:
Pentru accesul către intersecția Piața Drumul Taberei – Str. Brașov:
Vă încurajăm să lăsați mașina acasă și să alegeți transportul public. Aveți la dispoziție Magistrala M5, tramvaiele 41 și 25, precum și liniile de autobuz care deservesc zona, au adăugat polițiștii locali.
În plus, agenții de poliție vor fi prezenți atât în principalele intersecții, pentru fluidizarea traficului, cât și în zona festivalului, pe parcursul evenimentului.
TPBI a anunțat că trei linii STB sunt deviate pentru Festivalul Florilor din Parcul Drumul Taberei. Lista acestora cuprinde liniile 105, 168 și N116.
Măsurile au intrat în viagoare pe 4 iunie 2026 începând cu ora 23:30 și vor fi valabile până pe 08 iunie 2026 până la ora 04:00. Schimbările sunt făcute în raport cu restricțiile impuse de Brigada Rutieră.
Călătorii trebuie să știe că traseele liniilor 105 și 168, precum și cel al liniei de noapte N116 (în nopțile de 04/05.06.2026, 05/06.06.2026, 06/07.06.2026 și 07/08.06.2026) vor fi modificate ȋn ambele sensuri, de la intersecţia Drumul Taberei/ Strada Brașov, pe Str. Brașov, Bd. Timișoara, Str. Romancierilor, Drumul Taberei, apoi traseele actuale.