ARHIVA B365

Trafic cu broaşte ţestoase în Gara de Nord

Femeile negociau preţul în Gara de Nord şi aveau de gând să ceară 100 de lei pentru fiecare din cele şapte broaşte ţestoase.

Cele două femei au fost prinse de poliţia de la investigaţia fraudelor împreună cu comisari de la garda de mediu.

„Cele două femei s-au deplasat cu trenul pe ruta Timişoara-Bucureşti şi au vrut să încheie tranzacţia în Gara de Nord. Încercau să vândă unei persoane şapte broaste ţestoase din specia ţestoasă de uscat bănăţeană”, a declarat Alexandru Nicolae, purtător de cuvânt al Poliţiei Capitalei, citat de b1.ro.

Specia, protejată prin legislaţia Uniunii Europene, se găseşte în România în Herculane, Turnu Severin şi Orşova.

Cele şapte broaşte ţestoase sunt la Grădina Zoologică din Bucureşti şi urmează să fie transportate în habitatul lor.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button