În urmă cu puțin timp, a avut loc un carambol de proporții cu șase mașini pe Autostrada A2, pe sensul București – Constanța. În acest context, polițiștii anunță că a fost oprită circulația pe sensul de mers spre Capitală.
UPDATE
Centrul Info Trafic transmite că circulația s-a reluat pe benzile 1 și 2 pe autostrada A2 București-Constanța, pe sensul de mers spre Capitală, acolo unde la kilometrul 171, în apropierea localității Peștera, județul Constanța, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate șase autovehicule. În urma impactului, două persoane au suferit răni ușoare și au fost transportate la spital.
Potrivit unor noi informații, în urma accidentului de proporții produs pe A2, în care au fost implicate șase mașini, la nivelul județului Constanța a fost pus în aplicare Planul Roșu de Intervenție. În cele șase autovehicule erau 13 adulţi şi trei copii. Aceștia sunt examinați.
Astfel, la fața locului se deplasează patru autospeciale de stingere, o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de descarcerare, două autospeciale pentru transport personal și victime multiple, șapte ambulanțe SMURD, șapte ambulanțe ale serviciului județean de ambulanță, o Unitate de Terapie Intensivă Mobilă SMURD.
De asemenea, este pe drum și un elicopter SMURD.
Centrul Info trafic transmite șoferilor că a avut loc un carambol de șase mașini pe Autostrada București-Constanța, la kilometrul 171, pe sensul de mers spre Capitală, în apropierea localității Peștera, județul Constanța. Astfel, cei care tranzitează zona în acest moment trebuie să știe că circulația rutieră a fost oprită de autorități pe sensul spre București.
Potrivit informațiilor din acest moment, două persoane au fost rănite în urma impactului și sunt examinate la fața locului de echipajele medicale.
Traficul rutier este oprit pe sensul spre București pentru a permite aterizarea elicopterului SMURD. Valorile de trafic sunt în creștere pe direcția de mers spre Capitală, astfel că le recomandăm șoferilor să opteze pentru ruta alternativă Constanța – DN3 – Murfatlar –DN 22C – reintrare pe autostrada A2, adaugă Centrul Info Trafic.
Șoferii care se întorc în cursul zile de astăzi de la mare, fiind ultima zi de weekend, trebuie să urmărească site-ul Poliției Române cu informațiile din timp real privind evoluția traficului rutier din zonă. Momentan nu se cunosc circumstanțele în care s-a produs acest accident rutier de proporții pe Autostrada Soarelui A2.
Potrivit unor noi informații, la nivelul județului Constanța a fost pus în aplicare Planul Roșu de Intervenție.
Astfel, la fața locului se deplasează patru autospeciale de stingere, o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de descarcerare, două autospeciale pentru transport personal și victime multiple, șapte ambulanțe SMURD, șapte ambulanțe ale serviciului județean de ambulanță, o Unitate de Terapie Intensivă Mobilă SMURD.
De asemenea, este pe drum și un elicopter SMURD.