Trafic aglomerat pe A1 și A2 pe sensul spre București. Mașinile merg bară la bară și pe DN1, între Predeal și Bușteni. Centrul Infotrafic recomandă rute alternative pentru șoferi

21 apr. 2025
1113 afișări
Trafic aglomerat pe A1 și A2 pe sensul spre București. Mașinile merg bară la bară și pe DN1, între Predeal și Bușteni. Centrul Infotrafic recomandă rute alternative pentru șoferi
Trafic aglomerat pe A1 și A2 pe sensul spre București. Mașinile merg bară la bară și pe DN1, între Predeal și Bușteni. Centrul Infotrafic recomandă rute alternative pentru șoferi / Sursa foto: Freepik

Traficul este aglomerat  pe autostrăzile care duc spre București. În special pe DN1 între Predeal și Bușteni, dar și pe autostrăzile A1 și A2.

În acest peisaj familiar de întoarceri și așteptări,Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române vine cu recomandări clare și rute alternative, pentru ca fiecare drum spre casă să se încheie în siguranță.

Trafic aglomerat spre Capitală

După câteva zile de liniște și sărbătoare, drumurile se umplu din nou de claxoane, faruri aprinse și oameni grăbiți să ajungă acasă. Revenirea din minivacanța de Paște transformă șoselele în șiruri nesfârșite de mașini, potrivit Poliției Române.

Valorile de trafic sunt ridicate de la ora 16:00.

Pentru siguranța participanților la trafic, în condițiile intensificării deplasărilor la revenirea din minivacanța de Paște, Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române recomandă conducătorilor auto să ia în considerare câteva sfaturi:

  • Creșterea distanței de siguranță între vehicule;
  • Evitarea depășirii coloanelor auto;
  • Planificarea cu atenție a traseului de parcurs și folosirea rutei alternative;
  • Manifestarea respectului față de celilalți participanți la trafic, semnalizând orice intenție de schimbare a benzii de circulație sau a direcției, după o asigurare a problemei;
  • Pe autostrăzi, semnalizarea din timp a intenției de schimbare a benzii de circulație și conducerea cu atenție sporită. Nu folosiți bandă de urgență!
  • Evitarea preocupărilor de natură a distrage atenția de la condus;
  • Cedați volanul dacă ați consumat băuturi alcoolice!

 

Rutele alternative recomandate de Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române

Pe DN1 și pe autostrăzile A1 și A2, timpul pare că încetinește. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române recomandă șoferilor câteva rute alternative.

Rută alternativă la Autostrada A2 București – Constanța:

  • DN 2A Constanța – Hârșova – Slobozia – Urziceni – DN 2 – București;
  • Lehliu-Gară – DN 3 – Fundulea – Brănești – București.

Rute alternative la DN 1 Brașov – Ploiești – București:

  • DN 1A Braşov – Cheia – Vălenii de Munte – Ploieşti;
  • DN 73 Braşov – Câmpulung – Piteşti;
  • Sinaia – DN 71 – Târgoviște – București.

Te-ar mai putea interesa:

 

Cookies